• Dana Cotoară

Vandenbroucke evocă două condiții pentru redeschiderea teraselor pe 8 mai: vaccinarea și spitalele


Ministrul Sănătăți Frank Vandenbroucke a comentat deciziile de miercuri ale Comitetului de Coordonare în platoul RTL la emisiunea “C’est pas tous le jours dimanche”. Pus în fața unei declarații a unei propietare de cafenea, furioasă că localul ei este închis de multe luni și că acest lucru nu a schimbat nimic în privința situației epidemiologice, Vandenbroucke a explicat că înțelege dificultățile sectorului Horeca, subliniind că măsurile luate sunt departe de a fi inutile.

„Trebuie să vă imaginați ce se întâmplă atunci când nu luăm măsuri. Fiecare sector susține că este capabil să prevină contaminările, dar activitățile nu sunt niciodată lipsite de risc. Putem merge spre redeschiderea acestor activități doar într-o situație sigură".

Iar pentru ministrul Sănătății sunt două condiții esențiale pentru redeschiderea teraselor pe 8 mai: campania de vaccinare trebuie să continue accelerat și situația spitalelor trebuie să se îmbunătățească „durabil”. Vandenbroucke a refuzat să dea cifre ca repere pentru ridicarea restricțiilor.

"Nu vreau să pariez pe cifre. Știu că este un mesaj dificil, dar există incertitudinea fundamentală în care trăim".

Ministrul a dorit, de asemenea, să reamintească faptul că Belgia a optat pentru o politică „soft” față de țările vecine.

„Prin urmare, această politică implică timp, răbdare și consens politic.” Frank Vandenbroucke a explicat că prețul plătit pentru aceste măsuri “soft” este ameliorarea lentă a cifrelor epidemiologice.

Socialistul flamand a vorbit și despre redeschiderea frontierelor, testarea și carantina celor care călătoresc.

"Înainte nu puteam controla respectarea acestor măsuri, acum există un acord cu regiunile și poliția. Atâta timp cât acest control este eficient, putem lăsa oamenii să călătorească".

Frank Vandenbroucke a comentat și pe marginea criticilor pe care le are de înfruntat, în special cu privire la severitatea și rigiditatea pe care le abordează față de măsurile sanitare.

"Mai avem, în medie, un singul pat de terapie intensivă liber pentru fiecare spital.

Pentru un ministru al Sănătății, când spitalele sunt aproape pline, este un motiv bun să fie nervos. Dacă copilul dvs. ar avea un accident cu un prieten, nu ați fi nervoși și îngrijorați? Este greu de găsit un echilibru între reîntoarcerea la o viață cotidiană normală și o situație normală în spitale. A nu proteja oamenii când putem face acest lucru, este nebunie curată."

S-a vorbit și despre vaccinare, iar Frank Vandenbroucke a abordat preocupările actuale cu privire la vaccinurile AstraZeneca și Johnson & Johnson. Spre deosebire de multe alte țări, Belgia a decis să continue vaccinarea cu AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Pentru ministru, raportul dintre efectele benefice și reacțiile adverse este net în favoarea beneficiilor.

„Vaccinul AstraZeneca oferă o protecție eficientă”. Dar despre vaccinul Johnson & Johnson, ministrul Sănătății afirmă că nu va fi administrat în Belgia până când Agenția Europeană a Medicamentelor nu va lua o decizie, care ar trebui să vină marți.

Frank Vandenbroucke a mai declarat în platoul RTL că este de acord cu eticheta “Covid-19 safe” propusă de mai mulți experți.

„De câteva săptămâni insist să ne concentrăm asupra măsurilor legate de ventilație”, a explicat el, adăugând că a cerut un aviz de la grupul de experți care sfătuiește guvernul și așteaptă răspuns până la finalul lui aprilie.

1,002 views0 comments