• Dana Cotoară

Valonia: Restricții de circulație între miezul nopții și 6.00 în noaptea de 24 pe 25 decembrie


Valonia prelungește restricțiile de circulație între orele 22.00 și 6.00 până pe 15 ianuarie 2021. Există o singură derogare pentru noaptea de Crăciun, 24 spre 25 decembrie, când restricțiile vor fi între miezul nopții și ora 6.00 dimineața.

Nicio concesie făcută de autoritățile valone pentru noaptea de Anul Nou. Actualizare: Și Bruxelles-Capitale a decis prelungirea restricțiilor de circulație între orele 22.00 și 06.00 până pe 15 ianuarie 2021. Nu există încă o decizie pentru noaptea de Crăciun. Nici pentru Anul Nou.

Pe 27 noiembrie Comitetul de Coordonare a decis menținerea restricțiilor de noapte între orele 00.00 - 05.00 la nivel federal, dar doar Flandra aplică aceste ore. Valonia și Bruxellesul au decis un orar mai extins de la ora 22.00 la ora 6.00 pentru că legislația permite acest lucru. Regiunile nu pot însă decide un interval mai mic decât cel federal, cum ar fi între orele 1.00 și 5.00 de exemplu. Vă reamintesc că putem ieși din casă în timpul orelor cu restricții de circulație pentru urgențe: la spital, la farmacie, să ajutăm o persoană vârstnică, un minor sau o persoană cu handicap, să mergem la serviciu ori să călătorim în scop profesional.



460 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.