• Dana Cotoară

Valonia lansează o nouă ediție a voucherelor de vacanță


Valonia lansează luni, 5 iulie, un nou set de vouchere de vacanță pentru a-și stimula turismul în perioada pandemică.

Este a treia ediție pentru Pass Valonia, iar la precedenta lansare de pe 5 mai cele 25.000 de vouchere s-au epuizat în 15 minute la ora 8.00 dimineața.

Iar cei care au intrat în posesia tichetului familial de 80 de euro au fost chiar norocoși pentru că 100.000 de persoane s-au conectat simultan pentru a-l obține.

Așadar, dacă vă tentează un astfel de voucher trebuie să fiți vigilenți luni dimineața la ora 8.00. Detaliile le găsiți pe


https://visitwallonia.be/


Pentru a ajuta turismul valon, care are 700 de operatori, guvernul regional a alocat 5 milioane de euro pentru a finanța emiterea voucherelor turistice în valoare de 80 de euro fiecare.

"Pairi Daiza, Walibi și Les Grottes de Han au cel mai mare succes și au profitat din plin de aceste vouchere. 80% din tichetele deja distribuite au fost folosite acolo. 20% merg la cazare în hotelurile valone. Un lucru extrem de pozitiv deoarece hotelurile au fost mai afectate de criză decât alte unități de cazare”, a declarat la RTBF ministrul valon al turismului, Valérie de Bue.

283 views0 comments