• Dana Cotoară

Un studiu explică de ce există medici de familie reticenți la vaccinare


Încă dinaintea omologării vaccinurilor, vocea antivacciniștilor s-a auzit pe scară largă în Europa. Iar printre cei reticenți sunt și medici de familie.

Pentru a înțelege mai bine motivele acestei ezitări, Universitatea Liberă Bruxelles a realizat un studiu alături de mai multe universități francofone din Franța și Canada/Quebec.

Cercetarea a fost realizată în cele trei țări, între octombrie și noiembrie 2020, în rândul celor care oferă asistență medicală și care sunt implicați în imunizare.

Ideea studiului a fost de a măsura disponibilitatea medicilor de familie și a asistentelor medicale de a primi vaccinul și de a-l recomanda pacienților lor. „Dincolo de cifrele care arată nivelul de acceptare a vaccinului în rândul medicilor de familie și al asistentelor medicale, cifre care sunt comparabile, studiul face posibilă identificarea factorilor care prezic o acceptare moderată, o ezitare sau chiar o respingere”, explică echipa de cercetători a ULB într-un comunicat de presă preluat de RTBF Info.

De mai multe luni, mass-media indică atitudini negative față de vaccinurile COVID-19, în proporții care pot depăși 30-40% din populația generală.

Iar unul dintre principalele motive ale refuzului este teama că noile vaccinuri nu sunt sigure ", potrivit experților.

În general, pentru unii actori din sănătate, faptul că nu s-au vaccinat personal împotriva gripei este asociat cu un anumit grad de ezitare.

Alții sunt reticenți la ideea unui vaccin dezvoltat în grabă și a cărui siguranță ar putea fi discutabilă, privilegiind în schimb imunitatea naturală, dobândită prin infecția cu coronavirus.

Un alt factor de reticență este lipsa de încredere în autoritățile sanitare.

Aceste trei motive principale sunt cele mai importante consemnate în cele trei țări. Există însă și diferențe naționale.

„Unui medic de familie din Belgia îi este asociat un grad mai mare de ezitare sau chiar refuz al vaccinării decât colegilor francezi și din Quebec”, se menționează în comunicatul ULB.

„Pacienții sunt mai înclinați să accepte un vaccin dacă este recomandat în mod clar de către medicul curant. Chiar dacă în Belgia, pentru moment, vaccinarea nu trece direct prin medicii generaliști, aceștia au totuși un rol consultativ, iar principiul „dacă dvs vă vaccinați, mă voi vaccina și eu” funcționează în multe cazuri”, explică Nicolas Dauby, șef adjunct al clinicii din cadrul Departamentului de Boli Infecțioase al CHU Saint-Pierre și coordonatorul studiului în Belgia.

Prin urmare, studiul a identificat o categorie importantă de profesioniști în sănătate spre care să se îndrepte o campanie susținută de informare despre noile vaccinuri.

Studiul mai evidențiază, de asemenea, importanța integrării informațiilor legate de vaccinuri în cursurile medicale universitare.

Cel mai recent sondaj de opinie publicat în Belgia acum o săptămână arată că

77% dintre rezidenții belgieni sunt gata să se vaccineze. Este vorba de un sondaj al Universităților din Gent, Leuven și Bruxelles pe un eșantion de 15.719 intervievați.

Una din 10 persoane refuză categoric vaccinarea, în timp ce 13% ezită.

Experții au observat un salt major față de luna decembrie când un sondaj similar arăta că 56% din populație este dispusă să se vaccineze. Dar debutul campaniei de vaccinare i-a convins pe mulți că vaccinurile sunt sigure și funcționează.

Belgia este în faza a doua de vaccinare. După centrele de îngrijire a seniorilor, este rândul cadrelor medicale să se vaccineze. Urmează apoi cei peste 65 de ani și cei care suferă de afecțiuni cronice indiferent de vârstă, iar apoi vine rândul populației generale care dorește să se vaccineze. Belgia a anunțat că vaccinarea este volutară și gratuită pentru toți cei care au rezidență legală pe teritoriul belgian, indiferent de naționalitate.


674 views0 comments