• Dana Cotoară

Toate restricțiile care intră în vigoare între 2 noiembrie și 13 decembrie în Belgia

Updated: Nov 3



De la miezul nopții de 2 noiembrie 2020, Belgia intră într-o nouă fază de restricții sanitare care se aplică timp de șase săptămâni până pe 13 decembrie, cu o evaluare promisă de autorități pentru 1 decembrie. Decretul care reglementează noile măsuri aprobate de guvernul federal la 30 octombrie a fost publicat în Monitorul oficial.

În prima parte a articolului sunt toate măsurile așa cum apar ele în decretul oficial. Apoi educația și deplasările care nu fac obiectul actului normativ întrucât învățământul este competență reglementată de comunități la nivel regional, iar în cazul deplasărilor nu a intervenit nicio schimbare.

Viața socială

- Fiecare familie poate primi în vizită maximum o persoană cu care se poate stabili un contact apropiat fără respectarea gesturilor barieră; decretul menționează că fiecare membru al familiei poate avea un contact apropiat cu o persoană, dar vizitele nu pot avea loc în același timp ci pe toată durata celor șase săptămâni în care se aplică actul normativ. Acest lucru înseamnă că într-o familie de trei membri pot exista trei persoane, una pentru fiecare membru al familiei, pe care le putem primi în vizită pe durata celor șase săptămâni, dar niciodată în același timp.

- Persoanele care locuiesc singure au dreptul la două astfel de contacte apropiate, dar regula este aceeași – aceste persoane nu pot veni în vizită în același timp.

- În exterior, putem să ne vedem cu maximum patru persoane, copiii sub 12 ani nu intră în acest grup.

- La cununiile civile și religioase pot participa mirii, nașii sau martorii și preotul sau ofițerul stării civile;

- La ceremoniile funerare pot participa maximum 15 persoane, copiii sub 12 ani nu intră în acest număr; nu se mai organizează nici recepții, nici pomeni după înmormântare;

- Grupuri de maximum 50 de copii pot participa la activități organizate de cluburi sau asociații întotdeauna în prezența unui antrenor sau unui supervizor adult, stagii;

- Competițiile sportive profesioniste și antrenamentele sportivilor de performanță pot avea loc fără spectatori;

- Maximum 100 de persoane pot participa la manifestații, proteste statice care au loc în locuri publice, cu respectarea distanței fizice de 1,5 metri și exclusiv cu autorizație din partea autorităților locale. Marșurile sunt interzise.


Magazinele

Rămân deschise:

- magazinele alimentare, inclusiv magazinele de noapte care închid la ora 22.00; supermarketurile se închid la ora 20.00.


- magazinele care vând produse de igienă și îngrijire;

- magazinele cu hrană pentru animale;

- farmaciile;

- chioșcurile de ziare și librăriile;

- benzinăriile;

- magazinele telecom – disponibile pentru reparații, exclusiv cu programare (cele care vând exclusiv accesorii sunt închise);

- magazinele care vând dispozitive medicale (optica, proteze etc);

- magazinele brico;

- magazinele de grădinărit, pepinierele, magazinele de flori și plante;

- magazinele en gros destinate profesioniștilor, dar doar pentru categoriile profesionale;

- magazinele en gros care vând textile;

- merceriile;

- magazinele de papetărie;

- piețele alimentare, în condiții sanitare stricte, cu respectarea distanței fizice de 1,5 metri și cu mască; nu se pot consuma mâncare și băutură la fața locului;

- service-urile auto și magazinele de biciclete exclusiv pentru reparații;

- centrele de control tehnic pentru autovehicule.

- toate celelalte magazine se închid, rămân disponibile serviciile de comandă online, de colectare a produselor comandate și cele de livrare;

Supermarketurile nu pot vinde produse din următoarele compartimente: mobilier de interior și de grădină, grătare, ustensile de bucătărie de talie mare, unități mobile de încălzire, articole de decorațiuni cu excepția lumânărilor, articole multimedia, electrocasnice și jocuri, haine, încălțăminte, accesorii telecom, bijuterii, articole de marochinărie și articole sport.

Sunt închise:

- Centrele de înfrumusețare;

- Centrele de pedicură non-medicală;

- Saloanele de masaj;

- Frizeriile și saloanele de coafură;

- Studiourile de tatuaj și piercing;

Facem cumpărăturile singuri sau cu maximum încă o persoană cu care locuim sub același acoperiș sau cu care suntem într-o relație de durată. Vizita la magazin este limitată la 30 de minute. Un părinte poate fi însoțit de copilul său, iar un adult poate însoți o persoană care are nevoie de asistență.


Organizarea muncii

Telemunca este obligatorie în toate domeniile, în toate întreprinderile, asociațiile și serviciile și pentru toți angajații, cu excepția sectoarelor unde este imposibilă munca de la domiciliu din cauza naturii activității profesionale.

Dacă telemunca nu se aplică, pentru domeniile care nu sunt considerate esențiale, angajatorii sunt obligați să le dea angajaților un atestat sau orice alt document justificativ pentru a confirma că este necesară prezența fizică la serviciu.

Inspectorii în muncă vor face controale sporite pentru a verifica dacă angajatorii respectă reglementările legate de telemuncă, iar acolo unde aceasta nu este posibilă, dacă se respectă măsurile de protecție sanitară, în principal buna ventilație a locului de muncă, păstrarea unei distanțe de 1,5 metri și purtarea măștii.


HORECA

Restaurantele și celelalte localuri rămân închise.

Restaurantele pot pregăti mâncare la pachet și pot livra în egală măsură până la ora 22.00.

Atenție, se poate comanda mâncare împreună cu băuturi alcoolice până la ora 20.00, după această oră se mai poate livra doar mâncarea.

Restaurantele și barurile hotelurilor se închid. Clienții pot comanda mâncare în camere.

Rămân deschise cantinele sociale și bucătăriile comunale care pregătesc mâncare pentru categoriile defavorizate sau pentru rezidenții căminelor de bătrâni sau centrelor de îngrijire.

Cantinele școlare și cele ale întreprinderilor.

Restaurantele aflate în zonele de tranzit din aeroporturi.

Facilitățile sanitare din zonele de servicii de pe autostradă.


Cultură, evenimente, sport

Toate infrastructurile culturale, festive, recreative și din sectorul evenimentelor sunt închise publicului:

- Cazinourile, sălile de jocuri automate, casele de pariuri;

- Centrele de wellness: saune, jacuzzi, hammam;

- Discotecile și sălile de dans;

- Sălile de recepție și petrecere;

- Parcurile de distracție;

- Locurile de joacă in spații închise;

- Grădinile zoologice și parcurile cu animale;

- Sălile de bowling;

- Sărbătorile comunităților, târgurile anuale, târgurile de vechituri, târgurile de Crăciun și satele de iarnă;

- Piscinele;

- Târgurile și saloanele comerciale;

- Cinematografele;

Pot rămâne deschise:

- Locurile de joacă în aer liber;

- Spațiile exterioare ale parcurilor naturale și ale muzeelor – inclusiv infrastructurile sanitare și punctele de prim ajutor.

- Bibliotecile; ludotecile; mediatecile;

- Lăcașurile de cult, locurile de rugăciune, spațiile destinate serviciilor de asistență morală non-confesională, dar nu pot fi în interior mai mult de patru persoane. Bisericile nu pot găzdui servicii religioase decât dacă acestea sunt înregistrate pentru a fi difuzate ulterior pe canale mass-media sau online. Pot participa maximum 10 persoane, inclusiv echipa de filmare. Trebuie să se respecte distanța fizică de 1,5 metri și să se poarte mască.

- Spațiile exterioare ale infrastructurilor sportive;

- Pistele ecvestre acoperite din manejuri și hipodromuri, exclusiv pentru menținerea sănătății animalelor;

- Spațiile culturale, exclusiv pentru grupele de copii sub 12 ani;

- Sălile de sport și infrastructurile sportive exclusiv pentru copiii sub 12 ani și pentru antrenamentele sportivilor de performanță;



Școlile

- Vacanța de toamnă se prelungește până pe 15 noiembrie.

- Copiii revin la școală pe 16 noiembrie.

- Reluarea cursurilor se face în cod roșu ceea ce înseamnă că grădinițele și clasele ciclului primar revin la școală cu prezență 100%. Elevii peste 14 ani din ciclul secundar vor avea prezență in situ de 50%, urmând să alterneze restul orelor online până la 1 decembrie când se va decide dacă vor putea reveni la școală cu prezență normală. Ceilalți vor merge la școală cu prezență 100%.

- Universitățile sunt în cod roșu, ceea ce la nivel universitar înseamnă cursuri exclusiv online, cu excepția laboratoarelor și cursurilor practice care necesită prezența fizică.

- Școlile de șoferi își suspendă activitatea.

Deplasările

- Decretul federal nu impune nicio restricție privind deplasările persoanelor.

- Rămân în vigoare restricțiile de circulație la nivel federal (se aplică în Flandra) între miezul nopții și ora 5 dimineața, în Valonia și Bruxelles între orele 22.00 și 6.00.

- Frontierele sunt deschise în conformitate cu acordurile europene, deși călătoriile rămân puternic descurajate. Totul este reglementat ca și până acum pe pagina ministerului de externe.

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.