• Dana Cotoară

Tensiuni între experții belgieni pe marginea strategiei anti Covid-19, înaintea reuniunii CNS


Sunt tensiuni între experții belgieni din Celeval, organismul care sfătuiește guvernul în criza Covid-19. Pe fondul creșterii numărului de cazuri pozitive pentru SARS-CoV-2 și în contextul închiderii tot mai multor școli, guvernanții și experții epidemiologi trebuie să decidă ce strategie va urma Belgia în săptămânile următoare.

După reuniunea de acum două zile, doi dintre membrii Celeval au avut un schimb dur de replici pe Twitter. Mărul discordiei? Este sau nu nevoie ca Belgia să ia măsuri restrictive suplimentare săptămâna viitoare la reuniunea CNS.

Protagoniști principali - Lieven Annemans, profesor în economia sănătății la Universitatea Gent, membru plin Celeval și cunoscutul virusolog Marc Van Ranst care este supleant în această comisie.

Lieven Annemans și-a exprimat un punct de vedere tranșant în privința creșterii numărului de cazuri de infecție din ultima vreme, afirmând că ceea ce ar trebui să intereseze este rata de infectare, scrie De Morgen preluat de La Libre:

“Fluctuează în jurul a 3%, inclusiv în ultimele săptămâni, în cursul cărora unii ne avertizau în privința acestei creșteri”, a explicat el punând cifrele din ultimele zile pe seama numărului tot mai mare de teste efectuate.


În replică, Marc Van Ranst a afirmat că regretă atitudinea fostului său coleg:

“Toți virusologii avertizează că cifrele merg în direcția greșită pentru că numărul cazurilor noi a crescut cu 75% într-o săptămână, iar rata de reproducere a virusului este de 1,4", a reacționat el pe aceeași rețea de socializare adăugând:

“un economist în sănătate neagă cu vehemență o creștere actuală a numărului de cazuri și crede că ar trebui să ne relaxăm. Mult noroc!”


Lieven Annemans i-a răspuns lui Van Ranst:

“Cum putem gestiona mai bine virusul în faza aceasta?

A. Cu frică, cu dramă, cu cifre înșelătoare și măsuri disproporționate?

B. Cu vigilență, cu calm, cifre corecte și măsuri echilibrate.

Aș fi preferat B.”


Un alt expert cunoscut, Erika Vlieghe, membră Celeval avându-l pe Van Ranst ca supleant, a refuzat să comenteze pe marginea tensiunilor din Celeval.


Karine Moykens, secretar general al Departamentului flamand pentru Protecție Socială, Sănătate Publică și Familie, la rândul său membră Celeval, a spus că experiența ei din cadrul grupului nu este una negativă.

“Văd Celevalul ca pe un grup de persoane cu același obiectiv: să facem o propunere care să strângă cât mai multă susținere.

Dacă ajungem la un consens care vrem să fie susținut de cât mai multe persoane, confruntările și opiniile diferite sunt normale. Nu văd nimic negativ în asta.”

Consiliul Național de Securitate se întrunește pe 23 septembrie și experții prezenți pe televiziunile belgiene fac deja presiuni pentru înăsprirea măsurilor sanitare din cauza creșterii exponențiale a numărului de cazuri pozitive SARS-CoV-2. S-a insistat chiar pentru o devansare a CNS pentru săptămâna aceasta, dar cabinetul Wilmès a precizat că se va respecta calendarul inițial.


237 views

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.