• Dana Cotoară

Sunt cu 25% mai multe spitalizări decât acum o săptămână

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:



Infecțiile - 2.097 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano luni și duminică.

De la debutul epidemiei sunt confirmate luni, în total, 771.511 îmbolnăviri față de 769.414 de cazuri raportate duminică.

Media săptămânală pentru intervalul 19 - 25 februarie crește la 2.407,6 infecții pe zi de la 2.400,6 cazuri, cifra anunțată duminică.

Cazurile noi au crescut cu 19% comparativ cu săptămâna trecută.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 130 de persoane.

Media săptămânală urcă la 149,7 spitalizări zilnice de la 143,7, cifra de duminică.

Numărul de internări se majorează cu 25% comparativ cu săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 57.112 față de 56.982, cifra de duminică.


În spital în acest moment sunt 1.898 (+57) de bolnavi, iar în terapie intensivă 408 (+9).


Decesele - 25 de decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 22.077 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie 2020. Cifra de duminică era de 22.052.

Media săptămânală scade la 24,1 decese zilnice față de 25,1 de decese, cifra anunțată duminică.

În procente, decesele scad cu 35,7% față de săptămâna trecută.


Testările - Între 19 și 25 februarie, în Belgia s-au făcut, în medie, 39.800 de teste în fiecare zi.






161 views0 comments