• Dana Cotoară

Sub o mie de decese provocate de Covid-19 în intervalul 20-26 noiembrie

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:



❗️ 2.151 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano azi și ieri.


De la debutul epidemiei sunt confirmate astăzi, în total, 576.599 de îmbolnăviri față de 574.448 de cazuri raportate ieri. Media săptămânală pentru intervalul 20 - 26 noiembrie coboară la 2.390 de infecții pe zi de la 2.484 cazuri, cifra anunțată ieri.

Prin comparație, media săptămânii precedente a fost de 3.786 de infecții pe zi.

Cazurile noi au scăzut cu 37% față de săptămâna trecută.


În intervalul 20 - 26 noiembrie au fost diagnosticate 16.730 de cazuri noi de infecție distribuite astfel: 8.836 (53%) în Flandra, 6.061 (36%) în Valonia (80 dintre acestea pentru comunele germanofone), 1.553 (9%) la Bruxelles și 280 (2%) de persoane cu rezidența în străinătate.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 138 de persoane.

Media săptămânală scade la 229,1 spitalizări în fiecare zi de la 239,3, cifra de ieri.

Numărul de internări scade cu 25% față de săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 42.312 față de 42.174, cifra de ieri.


❗️În spital în acest moment sunt 3.989 (-4) de bolnavi, iar în terapie intensivă 906 (-61), dintre care 670 (-13) au nevoie de asistență respiratorie.

Prin comparație, în urmă cu o săptămână erau internați 5.030 de pacienți, 1.195 fiind în terapie intensivă.


În intervalul 23 - 29 noiembrie, 1.604 pacienți bolnavi de COVID-19 au fost internați în spital, în timp ce 2.286 de persoane au plecat acasă însănătoșite.


❗️Decesele - 86 de decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 16.547 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie. Cifra de ieri era de 16.461.

Media săptămânală scade la 132,7 decese zilnice de la 141, cifra de ieri.

În procente, decesele scad cu 24% față de săptămâna trecută.


Între 20 și 26 noiembrie, 929 de oameni au murit din cauza Covid-19. Au fost 507 decese în Flandra, 318 în Valonia și 104 la Bruxelles.


Testările - Între 20 și 26 noiembrie, în Belgia s-au făcut, în total, 201.677 de teste pentru depistarea unei infecții cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă o medie de 28.811 teste în fiecare zi.


244 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2021 © Toate drepturile rezervate.