• Dana Cotoară

Statele UE au convenit asupra valabilității testelor Covid și a situației copiilor care călătoresc


Statele membre UE au convenit să își coordoneze măsurile pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii în această vară odată cu adoptarea certificatului covid, dar prevăd posibilitatea reintroducerii restricțiilor în cazul în care variantele virusului duc la o reizbucnire a epidemiei într-un stat membru.

De la 1 iulie, o persoană care deține acest certificat european covid prin care atestă fie că a fost vaccinată, fie că are un test negativ, fie că este imunizată în urma infecției cu corona, ar trebui să poată călători în UE fără a fi supusă unor restricții suplimentare cum ar fi testarea la detinație sau carantina.

Dar există și o prevedere care declanșează un “mecanism de frânare de urgență” în cazul excepțional determinat de reizbucnirea epidemiei din cauza unor variante ale virusului extrem de contagioase.

Ambasadorii UE au aprobat o recomandare care prevede că „atunci când situația epidemiologică dintr-o regiune sau dintr-un stat membru se deteriorează rapid, în special din cauza unei prevalențe ridicate a variantelor (...), statele membre pot declanșa un mecanism de frânare de urgență ".

Recomandarea văzută de AFP prevede că în acest caz, „în mod excepțional și temporar”, pot fi impuse teste și/sau carantină de către țara de destinație, chiar și deținătorilor de certificate europene covid”.

Cei 27 au fost de asemenea de acord să armonizeze perioadele de valabilitate pentru testele PCR (nu mai mult de 72 de ore înainte de sosirea la destinație) și testele antigen rapide (nu mai mult de 48 de ore).

S-a convenit totodată ca în privința copiilor sub 12 ani testarea să nu fie obligatorie. Iar minorii care călătoresc cu părinții sau o persoană însoțitoare nu ar trebui să stea în carantină dacă adultul însoțitor nu este supus acesteia.

Țările membre au relaxat, de asemenea, criteriile de clasificare a zonelor de risc epidemiologic, care sunt utilizate pentru alcăruirea hărții publicate săptămânal de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC).

Comisia Europeană, care insistă de săptămâni bune pentru revenirea la libera circulație în spațiul Schengen, a salutat aprobarea recomandării, a cărei aplicare nu este totuși obligatorie pentru statele membre.

„Putem avea încredere că, prin aceste măsuri actualizate și certificatul digital covid al UE, europenii se vor putea bucura de o vacanță de vară sigură, cu restricții care, acolo unde există, vor fi doar limitate”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului UE.

1,482 views0 comments