• Dana Cotoară

Sindicatele din comerț cer redeschiderea magazinelor non-esențiale pe 28 noiembrie


Sindicatele din comerț cer redeschiderea magainelor neesențiale pe 28 noiembrie, adică a doua zi după reuniunea Comitetului de Coordonare.

“Perioada de sfârșit de an este vitală pentru acest sector. Pentru a limita impactul major al măsurilor anti-corona magazinele trebuie să se deschidă în săptămâna de după Black Friday”, afirmă Federația sindicală Comeos și Forumul pentru Comerț. Sindicatele spun că susțin măsurile guvernamentale pentru limitarea răspândirii virusului, dar în același timp atrag atenția asupra impactului devastator asupra vânzărilor și implicit asupra profitabilității sectorului pentru care sfârșitul de an este crucial.

“După primul lockdown redeschiderea magazinelor a menținut tendința de descreștere a cazurilor de infecție”, mai subliniază sindicatele care dau exemplul Franței unde este posibil ca magazinele să se redeschidă chiar de Black Friday.

În plus, comercianții mai cer o serie de facilități pentru a supraviețui în această perioadă dificilă. Proprietarii imobilelor unde se află magazinele sunt de acord să-i scutească pe comercianți de la plata chiriei dacă fiscul le oferă o facilitate echivalentă cu 50% din cuantumul acesteia, scrie HLN.

Comercianții mai cer o flexibilitate maximă din partea guvernanților pentru lunile decembrie 2020 și ianuarie 2021. Adică vor să deschidă și duminica atât pentru a recupera cât se poate de mult din pierderi cât și ca măsură sanitară pentru evitarea aglomerației.

Totodată sindicatele mai cer o serie de scutiri de taxe.

La începutul săptămânii, aceleași sindicate au propus chiar introducerea unui nou sistem de vânzare bazat pe programarea clienților pentru a convinge autoritățile să permită redeschiderea cât mai curând a magazinelor non-esențiale. Comercianții pot face vânzări online pentru că livrările și ridicarea cumpărăturilor de la punctele de colectare sunt permise, dar această activitate este insuficientă pentru a le menține pe linia de plutire.



ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.