• Dana Cotoară

Se închid și grădinițele din Flandra din 29 martie


Gradinițele rețelei comunitare de educație GO! din Flandra vor fi închise săptămâna viitoare, potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina de internet. Servicii de afterschool vor fi organizate în colaborare cu autoritățile locale. O decizie care a fost luată din cauza “nenumăratelor întrebări care cereau clarificări în special legate de siguranța sanitară a angajaților”, potrivit GO!. Pentru educatori nu este vorba de o săptămână de vacanță în plus. “Vor folosi săptămâna viitoare pentru a pregăti cursurile de după Paște.”

Și grădinițele din sistemul catolic de educație din Flandra vor fi închise.

“Mesajul neașteptat al premierului flamand Jan Jambon, care transmitea că fiecare unitate poate decide dacă se închide sau dacă rămâne deschisă, ne-a ridicat o serie de întrebări. Ne confruntăm cu o avalanșă de solicitări, îndoieli și frustrări. Fiecare unitate poate alege, dar așteptăm instrucțiuni clare”, afirmă Lieven Boeve, director general al educației catolice din Flandra pentru Het Nieuwsblad.

“După consultări cu directorii, am sfătuit școlile să suspende și cursurile din învățământul preșcolar, dar, în același timp, să organizeze servicii de primire a copiilor pentru care părinții nu au soluții alternative de îngrijire.”

În același timp, multe din școlile secundare din Flandra vor organiza activități online. Nu este vorba de cursuri, deci participarea se face voluntar.

Asociația pentru Educație din Orașe și Localități a răspuns anunțurilor celor două entități și face apel ca creșele să rămână totuși deschise.

“Deciziile din ultimele zile au cauzat foarte mult stres și reacțiile emoționale sunt normale. Înțelegem că școlile au fost nevoite să închidă inclusiv clasele de grădiniță din cauza numeroaselor focare de infecție. Dar facem apel ca creșele să rămână deschise pe cât de mult posibil pentru a reduce presiunea de pe umerii părinților tineri.”

Totodată se face apel pentru organizarea cât mai multor servicii de afterschool pentru copiii vulnerabili si pentru părinții care lucrează în sectoarele esențiale sau care nu pot să lucreze de acasă, mai scrie Het Nieuwsblad. Autoritățile federale și regionale reunite marți în cadrul Codeco au decis să închidă școlile primare, secundare și universitățile săptămâna viitoare pentru a oferi o perioadă mai lungă de temperare a epidemiei. Grădinițele și creșele ar fi trebuit să rămână deschise. Dar, lucrurile s-au precipitat joi din cauza apelurilor responsabililor flamanzi care le-au cerut părinților să nu ducă copiii la grădinițe. Francofonii s-au reunit de urgență și au decis să închidă unitățile de învățământ preșcolar. Apoi, premierul flamand Jan Jambon a declarat că fiecare grădiniță din Flandra poate decide dacă se închide sau nu. Iar deciziile de închidere nu au întârziat să apară. Creșele ar trebui să rămână deschise în toată Belgia.

Copiii se întorc la școală pe 19 aprilie, iar autoritățile afirmă că va fi prezență 100% pentru toate nivelurile educaționale.

865 views0 comments