• Dana Cotoară

Scade numărul bolnavilor internați cu Covid-19 sub pragul de 1.900, dar cresc infecțiile!


Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:


Infecțiile - 12.945 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform cifrelor publicate joi de Sciensano.

De la debutul epidemiei sunt confirmate, în total, 2.075.781 de infecții de la 2.062.836 de cazuri raportate miercuri.

Media săptămânală pentru intervalul 20 - 26 decembrie ajunge la 6.446 de infecții pe zi de la 6.199 cazuri, cifra anunțată miercuri. În procente, cazurile noi scad cu 21% comparativ cu săptămâna trecută.


Incidența infecțiilor la 100.000 de locuitori pentru ultimele 14 zile este în scădere la 887 adică 8,9/1.000.

România ia în considerare acest parametru pentru a estima riscul epidemiologic. Belgia are incidență de zonă roșie.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 150 de persoane.

Media săptămânală scade la 132,1 internări zilnice de la 135, cifra de miercuri.

Numărul de spitalizări se diminuează cu 20% în perioada 23 - 29 decembrie comparativ cu săptămâna precedentă.

Totalul celor internați în spitale de la debutul crizei sanitare este de 96.440 față de 96.290, cifra de miercuri.


În spitale sunt 1.870 (-33) bolnavi, dintre care în terapie intensivă sunt 566 (-15).


Decesele - 17 decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 28.267 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie 2020.

Miercuri erau raportate 28.250 decese.

Media săptămânală coboară la 31 de decese, de la 33,4, media raportată miercuri.

În procente, decesele scad cu 16% comparativ cu perioada precedentă.


Testările - Între 20 - 26 decembrie, în Belgia s-au făcut, în medie, 63.990 de teste în fiecare zi. Rata de pozitivitate pentru Belgia este de 11%.




Sciensano publică buletinele epidemiologice de marți până sâmbătă inclusiv.


257 views0 comments