• Dana Cotoară

Peste 9.600 de infecții, în medie pe zi, între 12 și 18 octombrie

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:



❗️13.227 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano azi și ieri.

De la debutul epidemiei sunt confirmate astăzi, în total, 253.386 de îmbolnăviri față de 240.159 de cazuri raportate ieri. Media săptămânală pentru intervalul 12 - 18 octombrie ajunge la 9.693 de infecții pe zi de la 8.975 de cazuri, cifra anunțată ieri.

Prin comparație, media săptămânii precedente a fost de 5.542 de infecții pe zi. Cazurile noi au crescut cu 75%% față de săptămâna trecută.


În intervalul 12 - 18 octombrie au fost diagnosticate 67.848 de cazuri noi de infecție distribuite astfel: 23.377 (34%)) în Flandra, 33.520 (49%) în Valonia (591 dintre acestea pentru comunele germanofone), 10.107 (15%) la Bruxelles și 844 (1%) de persoane cu rezidența în străinătate.


Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 421 de persoane.

Media săptămânală continuă să crească alarmant la 319 spitalizări în fiecare zi de la 295,3, cifra de ieri, o creștere de 88% comparativ cu săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 24.364 față de 23.943, cifra de ieri.


❗️În spital în acest moment sunt 3.274 (+305) de bolnavi, iar în terapie intensivă 525 (+39), dintre care 299 (+27) au nevoie de asistență respiratorie.

Prin comparație, în urmă cu o săptămână erau internați 1.777 de pacienți, 313 fiind în terapie intensivă.


În intervalul 15 - 21 octombrie, 2.234 de pacienți bolnavi de COVID-19 au fost internați în spital, în timp ce 1.130 de persoane au plecat acasă însănătoșite.


Între 15 martie și 20 octombrie, 24.364 de pacienți cu COVID-19, confirmați prin test de laborator, au fost internați în spital, iar 21.717 persoane s-au vindecat și au plecat acasă în același interval.



Testările - Între 12 - 18 octombrie, în Belgia s-au făcut, în total, 416.012 teste pentru depistarea unei infecții cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă o medie de 59.430 de teste în fiecare zi.


Decesele - 50 de decese raportate în 24 de ore.

În total sunt 10.539 de persoane decedate de la debutul pandemiei în martie. Cifra de ieri era de 10.489.

Media săptămânală ajunge la 33,1 de la 32,4, cifra de ieri.

În procente, decesele înregistrează o creștere de 68% față de săptămâna trecută.

Între 12 și 18 octombrie, 232 de oameni au murit din cauza Covid-19. Au fost 81 de decese în Flandra, 117 în Valonia și 34 la Bruxelles.


270 views

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.