• Dana Cotoară

Personalul din sănătate va primi invitație pentru a treia doză de vaccin anticorona


Autoritățile sanitare belgiene consideră că nu există deocamdată o bază științifică pentru a lansa administrarea celei de-a treia doze de vaccin pentru toată populația eligibilă a Belgiei.

Pe fundalul creșterii infecțiilor și spitalizărilor, în pofida unei rate de vaccinare de aproape 80%, guvernul flamand a cerut săptămâna trecută trimiterea invitațiilor la booster pentru toată lumea.

În prezent, o a treia doză este disponibilă pentru cei cu vârste de peste 65 de ani și pentru cei care suferă de boli cronice.

Ministrul federal al Sănătății a afirmat la VRT că o a treia doză de vaccin pentru toată lumea ar putea veni în prima jumătate a anului 2022.

Dar miniștrii belgieni ai sănătății au dat undă verde pentru a treia injecție pentru lucrătorii din sistemul sanitar în anticiparea unui posibil nou val de îmbolnăviri. Astfel, boosterul cu un vaccin ARNm este disponibil pentru cei care au cel puțin patru luni de la rapelul cu Astra Zeneca sau doza unică de Johnson&Johnson și cel puțin șase luni de la a doua doză de Pfizer sau Moderna, realează De Standaard.

„În această toamnă, profesioniștii din domeniul sănătății vor trebui să se ocupe atât de pacienții cu Covid-19, cât și de cei care au alte boli respiratorii infecțioase, cum ar fi gripa sezonieră”, se arată într-un comunicat al Consiliului Superior pentru Sănătate. „Prin reducerea riscului de infecții cu Covid-19, o a treia doză ar ajuta la menținerea sistemului de sănătate pe linia de plutire.”

Trimiterea invitațiilor va începe la jumătatea lunii noiembrie.

CSS analizează în prezent dacă cei sub 65 de ani care au primit vaccinuri AstraZeneca sau Johnson&Johnson ar trebui să primească o doză de rapel cu un vaccin ARNm.

Părinții copiilor minori cu programare la vaccin antiCovid-19 pot să beneficieze de concediu plătit pentru orele în care lipsesc de la serviciu pentru a însoți copilul la centrul de vaccinare.

Măsura este o prelungire a legii adoptate în aprilie anul acesta prin care toate persoanele cu contract de muncă pot lua concediu plătit pentru vaccinare.

Măsura se aplică și pentru părinții unui copil adoptat, unui copil aflat în plasament sau unui copil plasat sub tutela legală a salariatului. Pentru a-și lua concediul, un angajat va trebui să prezinte angajatorului invitația și confirmarea programării la vaccinare a copilului.

În Belgia, copiii cu vârste între 12 și 15 ani au nevoie de acordul părinților pentru vaccin, iar un părinte trebuie fie să-l însoțească la centrul de vaccinare, fie să-i dea acordul în scris.

412 views0 comments