• Dana Cotoară

Parlamentarii flamanzi vor avea salarii mai mici din 2022


Parlamentarii flamanzi vor avea de anul viitor salarii mai mici. Parlamentul flamand urmează să micșoreze indemnizația membrilor cu 5% de la 1 ianuarie 2022.

În urmă cu doi ani, parlamentarii din Flandra votau o rezoluție prin care reduceau suma pe care o primeau cu 5%. Măsura, care ar fi trebuit să intre în vigoare până cel târziu la 1 mai 2020, ar fi trebuit să li se aplice și parlamentarilor federali și venea pe fondul unor tăieri din fondurile alocate salariilor aleșilor decise imediat după alegerile din 2019.

Jurnaliștii de la VTM Nieuws au explicat că deși, actul normativ a fost votat, nimic nu s-a întâmplat după vot în privința salariilor. Liderul partidului de opoziție PVDA (Partidul Muncii), Jos D'Haese, este cel care a adus chestiunea în actualitate.

După această intervenție, Biroul Extins al parlamentului flamand, care îi reunește pe toți liderii grupurilor politice, a decis ca măsura să intre în vigoare cât mai repede posibil. Nu mai este nevoie de vot în plen, explică jurnaliștii flamanzi, dar vor mai fi voturi în birou pentru modificarea statutului.

PVDA dă o lovitură importantă de imagine pentru că a readus în actualitate această chestiune, mai comentează reporterul VTM Nieuws.

Prin urmare, de la 1 ianuarie 2022, parlamentarii flamanzi vor primi salarii cu 5% mai mici.

455 views0 comments