• Dana Cotoară

Olanda prelungește restricțiile sanitare până pe 9 februarie 2021


Olandezii rămân în izolare încă trei săptămâni până pe 9 februarie 2021. Anunțul a venit marți seara de la premierul Mark Rutte care a afirmat că varianta britanică a virusului îngrijorează foarte mult autoritățile de la Haga.

“Nu cred că miră pe nimeni această decizie. Nu avem nicio altă opțiune”, a spus Rutte care a precizat și că autoritățile sanitare studiază posibilitatea introducerii restricțiilor pe timpul nopții. Olandezii sunt singurii din zonă care nu au restricții de circulație noaptea.

Au și cele mai dure restricții de până acum, în primăvară reușind să țină virusul sub control doar cu recomandări, nu cu impunerea de reguli stricte. Școlile sunt închise, magazinele neesențiale la fel și nu pot primi în vizită decât două persoane.

Copiii din ciclul primar ar trebui să se întoarcă la școală cel mai devreme pe 25 ianuarie 2021.

“Cu toții suntem de acord că închiderea școlilor pune probleme majore. Mai ales pentru copiii vulnerabili care au deja un dezavantaj în procesul de învățare. Problema este că nu știm încă dacă această tulpină britanică este mai contagioasă și în cazul copiilor.”

Rutte a spus marți seara în direct că veștile care vin din Marea Britanie și Irlanda sunt “alarmante, iar acesta este un eufemism. Infecțiile au explodat și multe spitale nu mai au locuri pentru pacienți.”

Rutte a mai spus că izolarea se prelungește pentru că cifrele nu scad suficient de repede.

În plus, autoritățile olandeze au anunțat că se așteaptă la o creștere a infecțiilor cu noua variantă în zilele următoare astfel că vor testa în masă toți rezidenții zonelor afectate. Municipalitatea Lansingerland a început deja testarea tuturor rezidenților de la vârsta de doi ani, ceea ce ministrul olandez al Sănătății a anunțat că se va întâmpla și la Rotterdam-Charlois, Dronten și Bunschoten. În plus, toți elevii de secundară vor fi testați, de asemenea.

Olanda vrea să vaccineze cât mai repede toți rezidenții vulnerabili, astfel că vaccinarea în casele de seniori va începe săptămâna viitoare. Până în toamnă regatul vrea să ajungă la imunitate colectivă.



271 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.