• Dana Cotoară

O serie de restricții sanitare se prelungesc până la 31 mai


O serie de măsuri sanitare care nu au fost modificate la reuniunea Comitetului de Coordonare din 14 aprilie vor fi prelungite până pe 31 mai. Anunțul a venit de la ministrul de Interne, Annelies Verlinden, printr-un comunicat de presă.

Este vorba despre obligativitatea telemuncii pentru toate sectoarele sau compartimentele unde acest lucru este posibil și de închiderea cinematografelor, parcurilor de distracții, sălilor de concerte și a teatrelor.

Decretul ministerial cu măsurile care intră în vigoare pe 26 aprilie nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial Belgian întrucât autoritățile au preferat să trimită mai întâi documentul la Consiliul de Stat pentru avizare.

“Având în vedere gravitatea situației epidemiologice, măsurile luate în cadrul comitetelor de coordonare anterioare au trebuit întotdeauna să intre în termene extrem de scurte. Acesta este motivul pentru care decretele ministeriale trebuiau întocmite și publicate în Monitorul Oficial belgian foarte repede, imediat după deciziile federale. Drept urmare, nu a fost suficient timp pentru a solicita sfatul Secției juridice a Consiliului de Stat, chiar și în cadrul unei proceduri de urgență. Secția de contencios administrativ a Consiliului de Stat a confirmat acest lucru în mai multe hotărâri ”, a explicat ministrul, cu privire la absența unor avize din partea Consiliului de Stat cu privire la decretele anterioare.

Comitetul de Coordonare din 14 aprilie a decis să pună capăt „pauzei de Paște” începând de luni, 26 aprilie, când meseriile de contact reintră în activitate. Tot de atunci magazinele neesențiale pot primi din nou clienții fără programare. De luni, grupul de contact social în aer liber se mărește de la 4 la 10 persoane.

Pe 8 mai, dacă situația din spitale se îmbunătățește, “planul de activități în aer liber” este activat. Acesta prevede, în primul rând, deschiderea teraselor.

În același timp, tot de atunci, vom putea primi acasă două persoane în același timp și vor fi eliminate restricțiile de circulație pe timpul nopții.

Tot din mai se vor putea relua târgurile și piețele de vechituri, vor putea fi organizate în aer liber mici evenimente culturale și ceremonii religioase cu maximum 50 de persoane și se va putea participa la activități organizate cu 25 de persoane, tot în aer liber.

O nouă etapă va avea loc în iunie, dacă totul merge bine, când se va relua complet activitatea Horeca, redeschiderea spațiilor culturale și a sălilor de fitness. Și vor fi permise mai multe contacte sociale.

Dar totul depinde de campania de vaccinare și de cifrele epidemiologice, mai ales cele privind spitalizările.

2,447 views0 comments