• Dana Cotoară

O nouă înșelătorie pe e-mail. De data aceasta e vorba de finanțe!


Rezidenții belgieni sunt, din nou, ținta unei escrocherii prin e-mail. De data aceasta este vorba de finanțe. Dar, spre deosebire de celelalte încercări de phishing care vizează, de exemplu, utilizatorii PayPal sau conturile bancare, acest tip de înșelătorie cere furnizarea de informații personale în schimbul unor bani.

E-mailul fraudulos care se presupune că vine de la „My Belgium”, serviciul public belgian online, solicită o fotografie cu ambele fețe ale cărții dvs. de identitate, o factură care dovedește reședința dvs., precum și o fotografie cu dvs. în care vă pozați alături de cartea de identitate.

Sursa foto: Le Soir

Serviciul Public Federal de Finanțe avertizează că nu colectează astfel de informații, cu atât mai puțin pentru a rambursa sume de bani, scrie Le Soir.

Dar date personale precum numele, prenumele, data și locul nașterii, dar și adresa de domiciliu sunt informații prețioase pentru infractori care vă pot fura identitatea și pot comite infracțiuni în numele dvs.

Sfatul autorităților este ca, în general, atunci când primiți un e-mail care pare să vină de la o instituție oficială, să vă conectați la site-ul oficial tastând adresa URL într-un browser sau într-un motor de căutare. Veți putea verifica dacă ați primit același e-mail în contul dvs de pe portalul oficial.

De asemenea, puteți verifica adresa de e-mail a expeditorului. În cazul de față, e-mailul este clar unul fraudulos:

valid@casinomagneten.hemsida.eu

Multe alte alte elemente indică faptul că este vorba de o înșelătorie, inclusiv textul, punctuația, dar mai ales absența siglei FPS Finance și a informațiilor de contact ale instituției.

689 views0 comments