• Dana Cotoară

O instanță din Bruxelles consideră că închiderea Horeca este ilegală


Aceeași instanță din Bruxelles, care a decis că măsurile restrictive corona sunt ilegale, a venit vineri cu o nouă sentință legată de regulile sanitare. Decretul ministerial din 28 octombrie 2020 prin care s-a decis închiderea cafenelelor și restaurantelor este ilegal.

Totodată, autoritățile belgiene sunt criticate de instanță pentru că nu au consultat Consiliul de stat și pentru că „au încălcat principiile constituționale ale egalității și nediscriminării”, transmite RTBF. Judecătorul consideră că ministrul de interne, Annelies Verlinden, care semnează aceste decrete ministeriale, nu a fost „împuternicită să ia astfel de măsuri și să sancționeze penal încălcarea lor”.

Justiția acordă guvernului 30 de zile pentru a lua măsurile necesare și a pune capăt acestei ilegalități, sub rezerva unor sancțiuni de până la 250.000 de euro.

Acțiunea în instanță a fost introdusă de Horeca-Wallonie și de alți cincizeci de responsabili din Horeca.

Trebuie amintit că o „lege a pandemiei” este în prezent dezbătută în parlamentul federal și ar trebui să permită rapid justificarea legală a măsurilor corona luate de guvern, între care și închiderea cafenelelor și restaurantelor.

360 views0 comments