• Dana Cotoară

Ne infectăm cu coronavirus mai ales la serviciu și la școală

Agenția flamandă pentru sănătate a dat publicității un studiu care arată că ne infectăm cu noul virus mai ales la serviciu și la școală. 

Studiul citat de Het Laatste Nieuws relevă că există o legătură directă între cifrele epidemiologice, în creștere din ultimele zile, și reluarea activității economice după vară și a cursurilor în școli acum o săptămână. 

Majoritatea focarelor de infecție sunt în familie, de aceea agenția insistă că este foarte important să ne protejăm. Persoanele testate pozitiv sunt insistent rugate să se izoleze de restul familiei.



Același studiu mai arată că, în acest moment, în Flandra, sunt foarte puține focare de infecție care să fi pornit din restaurante sau cluburi sportive. 

Agenția mai menționează că procesul de contactare și localizare a celor care au interacționat cu persoane infectate funcționează din ce în ce mai bine. Între 28 august și 3 septembrie, 88% dintre persoanele testate pozitiv au fost contactate de autorități. 

În general, oamenii au dat detalii despre cei cu care au intrat înteracționat în cele 14 zile care au precedat confirmarea infecției.

Agenția mai precizează că aplicația pentru telefon mobil Coronalert, care ne norifică în caz de contact cu o persoană infectată, a intrat în ultima fază de testare și ar trebui să fie disponibilă în curând. 

Cifrele epidemiologice sunt în creștere în ultima săptămână în Belgia. Sunt, în medie, 510 infecții noi în fiecare zi și 20 de spitalizări. 


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.