• Dana Cotoară

Ministrul Sănătății afirmă că este nevoie de măsuri restrictive suplimentare


Ministrul Sănătății Frank Vandenbroucke nu pare mulțumit de deciziile de vineri ale Comitetului de Coordonare. Presa belgiană a scris încă de atunci că Vandenbroucke este marele învins al serii și că acesta ar fi insistat pe închiderea școlilor.

La RTL, în studioul emisiunii “C’est pas tous les jours dimanche”, Vandenbroucke a spus că e nevoie de măsuri suplimentare. Potrivit ministrului, numărul pacienților din terapie intensivă a crescut cu 15-20% în acest weekend, comparativ cu weekendul precedent.

"În acest weekend, cu siguranță vom depăși 560 de bolnavi în terapie intensivă. Avem 2.000 de paturi în total. Suntem foarte aproape de limită", a insistat el, subliniind că tot mai mulți pacienți ajung la spital.

“Avem o ambiție foarte mare să putem redeschide școlile complet după Paști și să redeschidem Horeca de la 1 mai", reamintește Frank Vandenbroucke.

El a insistat asupra necesității de a lua noi măsuri sanitare pentru a tempera epidemia.

"Odată cu creșterea infecțiilor și a spitalizărilor, riscăm să nu atingem aceste obiective după Paște. Dacă ne limităm la măsurile decise vineri, este un pariu foarte riscant. Cred că, pentru a ne asigura că putem atinge aceste obiective, sunt necesare măsuri suplimentare. "

Ministrul nu a vrut să spună ce măsuri și-ar dori, dar a subliniat că acestea trebuie să fie luate în coordonare cu toate entitățile federale.

"Ne confruntăm cu o alegere. Dacă spunem că la nivelul școlilor este dificil să extindem măsurile, atunci trebuie să luăm alte decizii în alte sectoare. A nu face nimic este un pariu riscant", a spus ministrul, subliniind ca este conștient de faptul că miniștrii educației fac tot ce pot pentru a impune măsuri sanitare corecte în școli.

Întrebat despre vaccinarea prioritară a profesorilor, pe care aceștia o solicită, Frank Vandenbroucke a fost foarte clar: „Nu prin vaccinarea profesorilor vom limita infecțiile din școli, deoarece acestea se dezvoltă între copii”.

Vandenbroucke a subliniat, în același timp, că nu vrea să țintească cu orice preț școlile.

„Putem vedea clar că există multe infecții și la locurile de muncă”, a declarat ministrul care a adăugat că sunt mai multe elemente care trebuie puse în funcțiune cu orice preț. Telemunca trebuie respectată „peste tot și toată săptămâna”, distanța fizică și celelalte măsuri de protecție pentru cei care nu pot lucra de la distanță și screening preventiv pentru care există un stoc federal de teste rapide.

Potrivit lui Frank Vandenbroucke, acestea vor fi disponibile „cât mai curând posibil”. „Sper că în luna aprilie”, a spus ministrul adăugând că testele rapide ar trebui să fie disponibile în toate farmaciile belgiene, astfel încât farmaciștii să poată explica utilizarea lor. Iar în câteva luni, testele ar trebui să se găsească de cumpărat peste tot.

Vandenbroucke a încheiat totuși într-un ton optimist:

„Există speranță, știm că vaccinurile funcționează bine. Nu suntem într-o situație fără speranță, există perspective.”

565 views0 comments