• Dana Cotoară

Ministrul Justiției avertizează că cei care pleacă în vacanță vor fi amendați și întorși din drum!


Cu o săptămână înainte de vacanța de carnaval, Ministrul Justiției, Vincent Van Quickenborne, înăsprește tonul și avertizează că cei care ignoră interdicția de călătorie și pleacă în vacanță vor fi amendați, vor fi întorși din drum, iar în caz de recidivă, vor ajunge direct la tribunal. Vor fi mai multe controalele la frontieră pentru a preveni călătoriile neesențiale în străinătate ca parte a luptei împotriva epidemiei de coronavirus.

“Vor exista controale la frontieră. Oamenii care încearcă să plece într-o călătorie neesențială și sunt prinși (în flagrant) vor trebui să plătească o amendă și facă calea întoarsă”, a spus Vincent Van Quickenborne la VTM Nieuws.

Ministrul Justiției a clarificat confuzia creată în jurul unui document intern trimis de poliția federală acum o săptămână care îi instruia pe polițiști să-i amendeze pe cei care încearcă să plece în vacanță în pofida interdicției, dar să-i lase să-și continue drumul, pentru că, odată amendați, își vor fi făcut datoria în fața legii.

Iar amenda în cauză este de 250 de euro, ceea ce a stârnit indignarea experților care au afirmat că pentru cei bogați 250 de euro este o suprataxă pe care și-o permit pentru a merge ilegal în vacanță.

Vincent Van Quickenborne a subliniat că nu mai este cazul și a avertizat că cei care încalcă legea vor fi întorși din drum, iar recidiviștii vor ajunge direct în instanță:

"Și dacă încearcă din nou să plece, atunci avem de-a face cu o infracțiune repetată. Și va exista o citație direct în instanță și amenzi de câteva mii de euro", a spus ministrul.

Din 27 ianuarie și până la 1 martie, călătoriile recreative și / sau turistice sunt interzise ca parte a măsurilor luate de guvern pentru a opri răspândirea coronavirusului. Colegiul procurorilor generali a emis marți o directivă suplimentară la decretul ministerial care interzice călătoriile neesențiale în care este prevăzută urmărirea penală în cazul celor care încalcă repetat legea.

Cei care pleacă într-o deplasare au nevoie de un motiv întemeiat și trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere.


Declarația pe propria răspundere poate fi completată online aici:


Versiunea franceză


Versiunea neerlandeză


Declarația pe propria răspundere poate fi descărcată de aici:


Versiunea franceză


Versiunea neerlandeză


Detalii despre motivele esențiale pentru care vă puteți deplasa în afara Belgiei sau puteți intra în Belgia între 27 ianuarie și 1 martie 2021 găsiți AICI!



1,645 views0 comments