• Dana Cotoară

Media săptămânală a infecțiilor sare de 1.750 de cazuri raportate în fiecare zi!

Tendințele epidemiologice săptămânale publicate de Sciensano, Institutul Belgian pentru Sănătate Publică:



❗️3.175 de cazuri noi raportate în 24 de ore, conform diferenței dintre cifrele publicate de Sciensano azi și ieri.

De la debutul epidemiei sunt confirmate astăzi, în total, 124.234 de îmbolnăviri față de 121.059 de cazuri raportate ieri. Media săptămânală pentru intervalul 23 - 29 septembrie ajunge la 1.758,6 infecții pe zi de la 1.628,7 cazuri, cifra anunțată ieri.

Prin comparație, media săptămânii precedente a fost de 1.576,1 infecții pe zi, ceea ce arată o creștere de 12% de la o săptămână la alta.

În intervalul 23 - 29 septembrie au fost diagnosticate 12.310 cazuri noi de infecție distribuite astfel: 5.024 (41%) în Flandra, 4.376 (36% în Valonia și 2.757 (22%) la Bruxelles.


Testările - Între 23 și 29 septembrie, în Belgia s-au făcut, în total, 252.025 de teste pentru depistarea unei infecții cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă o medie de 36.004 teste în fiecare zi.


Decesele - 14 decese raportate în 24 de ore

În total sunt 10.037 persoane decedate de la debutul pandemiei în martie. Cifra de ieri era de 10.023.

Media săptămânală urcă la 8,1, de la 7 decese în fiecare zi, cifra de ieri.

Decesele înregistrează o creștere de 148% fată de săptămâna trecută.

Între 23 și 29 septembrie, 57 de oameni au murit din cauza Covid-19. Au fost 29 decese în Flandra, 20 în Valonia și 8 la Bruxelles.



Spitalizările - în 24 de ore au fost internate în spital 66 de persoane.

Media săptămânală coboară la 68,4 spitalizări în fiecare zi de la 69,3 cifra de ieri, dar înregistrează o creștere de 6% comparativ cu săptămâna trecută.

Totalul celor internați în spital de la debutul crizei sanitare este de 20.461 față de 20.395, cifra de ieri.

În spital în acest moment sunt 789 (+16) de bolnavi, iar în terapie intensivă 163 (+7), dintre care 78 (+2) au nevoie de asistență respiratorie.

Prin comparație, în urmă cu o săptămână erau internați 620 pacienți, 109 fiind în terapie intensivă.


În intervalul 26 septembrie - 2 octombrie, 479 de pacienți bolnavi de COVID-19 au fost internați în spital, în timp ce 387 de persoane au plecat acasă însănătoșite.


Între 15 martie și 2 octombrie, 20.461 de pacienți cu COVID-19, confirmați prin test de laborator, au fost internați în spital, iar 19.578 de persoane s-au vindecat și au plecat acasă în același interval.

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.