• Dana Cotoară

Luni, 28 septembrie - grevă națională. Se anunță dificultăți în circulația transportului în comun!

Trei federații sindicale au programate proteste naționale luni, 28 septembrie 2020.

Transportul în comun

Bruxelles:


STIB/MIVB le reamintește călătorilor că circulația autobuzelor, tramvaielor și metroului ar putea fi afectată serios atât din cauza acțiunilor de stradă, cât și din cauză că mulți dintre angajații săi vor participa la grevă.

STIB/MIVB îi sfătuiește pe pasageri să ia toate măsurile de precauție necesare și să se organizeze cât mai bine pentru a evita neplăcerile.

Compania îi informează pe călători despre întârzieri și orice alt tip de impact asupra activității sale pe toate canalele de comunicare de la ora 6.00 dimineața, prin Customer Care (070/23.2000 - 0,30 euro/min), aplicația pentru mobil sau paginile Facebook: facebook.com/lastib și Twitter (@stibmivb). 


Valonia


Și compania valonă de transport în comun TEC anunță dificultăți în circulația vehiculelor sale în mai multe orașe valone: Namur, Charleroi, Liège sau Mons.

Compania amintește că este vorba de manifestații naționale și nu doar de o grevă a angajaților săi.

Detalii despre posibilele întârzieri găsiți pe pagina de internet a TEC.


Flandra


Compania De Lijn nu a anunțat nimic nici pe conturile de pe rețelele de socializare, nici pe pagina de internet.


Acțiunile sindicale


Sindicatele FGTB/ABVV, CSC/ACV și CGSLB/ACLVB organizează acțiuni în toată Belgia.

Organizatorii promit că manifestațiile vor respecta cu strictețe măsurile sanitare impuse de criza Covid-19.

Sindicaliștii subliniază că această criză sanitară a adâncit inegalitățile și le reproșează patronatelor că “nu înțeleg întotdeauna importanța consultărilor sociale”.

Sindicaliștii cer viitorului guvern federal o pensie minimă de 1.500 de euro net pe lună, menținerea măsurii de înghețare a descreșterii ajutoarelor de șomaj și de integrare (inclusiv pentru artiști), o refinanțare a securității sociale, a serviciilor publice și a asistenței medicale, potrivit unui comunicat comun de presă publicat pe paginile celor trei sindicate.

Unde au loc protestele:


Arlon: de la 10.30 în parcarea de la Maison de la culture.


Bruxelles: de la 9.30 în Place Victor Horta, 3. Vor fi discursuri și proiecții video. Protestul urmează să se încheie la ora 11.00.


Liège: de la 11.30 la Place du XX août la Liège, Place communale la Seraing și Place Jean Jaurès la Herstal.


Mons-La Louvière: de la 10.30 la 13.30 cu diverse acțiuni între care un flash mob. La Mons la Square Roosevelt și la La Louvière la Place Communale.


Namur: la Jambes între 11.00 și 12.00 în fața birourilor ONEM (219 Chaussée de Liège, 5100 Namur).


Nivelles: între 9.30 și 11.30 la Grand Place de Nivelles.


Tournai: în fața clădirii CSC (10 avenue des Etats-Unis, 7500 Tournai) între orele 7.00 și 10.00.



ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.