• Dana Cotoară

Localitățile din Flandra pot extinde utilizarea permisului sanitar pentru mai multe activități


Localitățile din Flandra pot impune o utilizare extinsă a permisului sanitar pentru mai multe activități pe teritoriul lor, dar trebuie să facă acest lucru în coordonare cu guvernatorul provinciei de care aparțin pentru a justifica decizia în mod adecvat, au afirmat duminică guvernatorul provinciei Antwerpen, Cathy Berx, și ministrul flamand al Sănătății, Wouter Beke, la emisiunea De Zevende Dag (VRT).

Primăria Vilvoorde intenționează să impună coronapassul (Covid Safe Ticket) în sălile de fitness, iar primarul Hans Bonte (Vooruit) își va prezenta din nou decizia guvernatorului Brabantului Flamand, Jan Spooren. În Flandra de Vest, comuna Wevelgem a făcut permisul de sănătate obligatoriu la evenimentele care au loc la interior începând de la pragul de peste 100 de persoane. Mai multe localități din jurul Bruxellesului au cerut în repetate rânduri introducerea permisului pe teritoriul lor de teama migrației persoanelor nevaccinate din capitală în localurile, cinematografele sau sălile de sport de la periferie.

O circulară a Ministrului flamand de Interne, Bart Somers, va fi trimisă în curând pentru a clarifica procedura, a mai declarat Wouter Beke.

Bruxellesul și Valonia au adoptat legislație la nivel regional pentru utilizarea extinsă a permisului sanitar, din 15 octombrie pentru capitală și de la 1 noiembrie în sudul țării.

În Flandra, guvernul regional dorește să ofere spitalelor, căminelor de bătrâni și centrelor de îngrijire, precum și instituțiilor pentru persoanele cu dizabilități posibilitatea de a solicita permisul sanitar de la vizitatori. O propunere de decret în această direcție va fi supusă la vot miercuri în parlamentul flamand.

Permisul sanitar este dovada că o persoană are fie un certificat de vaccinare (+14 zile de la rapel), fie un certificat de vindecare (valabil din a 11-a zi după testul PCR, dar nu mai mult de 180 de zile), fie un certificat de testare (test PCR - maximum 48 de ore, test antigen - maximum 24 de ore).

Susținător al unei dezbateri privind vaccinarea obligatorie, Wouter Beke a spus că așteaptă textul ministrului federal al Sănătății, Frank Vandenbroucke, privind imunizarea obligatorie a personalului medical. Beke vrea și extinderea vaccinării obligatorii în alte sectoare cum ar fi cele care intră în contact direct cu publicul. Întrebat despre eventuala concediere a personalului care refuză vaccinarea, ministrul CD&V a subliniat că fiecare obligație este însoțită de o posibilitate de sancționare.

Între timp, ministrul federal al Sănătății, Frank Vandenbroucke, a declarat în presa flamandă că susține introducerea permisului sanitar la locul de muncă.

Vandenbroucke a afirmat că este conștient că legislația belgiană nu permite acest lucru, dar susține că “angajatorii ar trebui să poată impune permisul sanitar la locul de muncă”. Ministrul mai spunea pentru De Standaard că permisul ar trebui să fie impus în centrele comerciale mari unde există un risc crescut de infecție, din punctul lui de vedere.

“Putem face acest lucru imediat prin amendarea protocolului de colaborare dintre regiuni, dar nu există consens politic în acest sens.”

Ministrul Federal al Muncii, Pierre-Yves Dermagne (PS), se declară împotriva utilizării coronapassului la locul de muncă.

„Sunt de acord că CST ar trebui folosit pe scară mai largă. Dar a lăsa un angajator să folosească permisul în compania sa este o problemă diferită. Aș fi mai atent în acest sens", a spus el, adăugând că este o dezbatere amplă despre posibilitatea ca “un angajator să își poată controla angajații sau nu".

El a menționat că, între timp, se fac demersuri pentru a se reveni la telemuncă mai frecvent și mai organizat.

„Am cerut sindicatelor să aibă un cadru gata până la sfârșitul anului pentru a pune telemunca pe o bază structurală. Așa că suntem deja cu un pas înainte”, a spus el. Și Vandenbroucke și Dermagne sunt de acord că vaccinarea obligatorie pentru întreaga populație nu este decât o teorie care nu poate fi implementată.

„O să-i aruncăm în închisoare pe cei care refuză? O să-i izolăm? Vor trebui să plătească o amendă? Și oamenii mai bogați pot refuza un vaccin în acest fel, în timp ce oamenii mai săraci nu pot?” a întrebat Vandenbroucke retoric, subliniind că permisul sanitar este o modalitate mai bună de a reveni la libertate în siguranță.

„Putem face o distincție între cei care sunt vaccinați și cei care nu sunt. Ultimul grup ar trebui să fie testat”, a spus Vandenbroucke.

Între timp un alt conflict pare să se nască între Flandra și autoritățile federale. Guvernul flamand a anunțat că vrea să trimită invitații la vaccinarea cu doza a treia tuturor celor eligibili pentru vaccin, de la 12 ani în sus. Belgia oferă doza trei în acest moment persoanelor peste 65 de ani și celor vulnerabile. Dar ministrul flamand al Sănătății, Wouter Beke, a cerut clarificări de la Consiliul Superior pentru Sănătate în privința boosterului pentru ca miniștrii sănătății să poată da undă verde vaccinării cu cea de-a treia doză pentru toată lumea.

După anunțul ministrului flamand, șeful campaniei de vaccinare, Dirk Ramaekers, a afirmat că nu există nicio bază științifică pentru această decizie întrucât nu există dovezi că imunitatea după vaccinare scade în timp la populația sănătoasă și tânără.

“Încă din vară, luăm în considerare faptul că populația generală ar putea avea nevoie de a treia injecție, dar întotdeauna ne bazăm deciziile pe argumente științifice”, a spus el pentru La Libre, adăugând că ar „dori să știe ce bază științifică are Flandra pentru o astfel de decizie”.

Expertul spune că extinderea permisului sanitar și purtarea măștii în interior sunt soluții bune pentru perioada următoare.

Ramaekers a subliniat, de asemenea, că există o chestiune de etică în dezbatere când vine vorba de a treia doză de vaccin întrucât „prioritatea acum este să se doneze vaccinuri țărilor care nu au imunizat decât o mică parte a populației.”


1,435 views0 comments