• Dana Cotoară

🔴 LIVE - Deciziile Comitetului de Coordonare din 17 noiembrie 2021


Autoritățile federale și cele regionale s-au reunit de la ora 14.30 pentru a decide care sunt măsurile sanitare aplicabile în următoarea perioadă pentru a limita răspândirea infecțiilor cu coronavirus. Belgia are peste 550 de paturi de terapie intensivă ocupate de bolnavii de Covid-19, pe fundalul unei rate de vaccinare de peste 76% din totalul populației.


Conferința de presă


Alexander De Croo - Campania de vaccinare care a avut un succes real în Belgia va fi reluată pentru administrarea celei de-a treia doze pentru întreaga populație în primăvara anului viitor.


Alexander De Croo - Telemunca trebuie să fie asigurată pe parcursul viitoarelor săptămâni acolo unde este posibilă. Timp de 4 zile pe săptămână pentru început, iar mai apoi timp de 3 zile pe săptămână.


Alexander De Croo - A cincea regulă - CST plus - adică Covid Safe Ticket plus masca pentru activități culturale și sportive. Pentru discoteci acest CST plus înseamnă fie masca, fie pentru a renunța la ea cu posibilitatea unui test făcut la fața locului.

Pentru evenimente vom folosi acest CST plus pentru evenimentele cu mai mult de 50 de persoane la interior și peste 100 de persoane la exterior.


Alexander De Croo - Masca devine obligatorie de la vârsta de 10 ani în toate spațiile interioare. În școli, decizia privind această obligație rămâne în sarcina regiunilor.

A patra regulă - îmbunătățirea ventilației.


Alexander De Croo - Prima regulă - trebuie să ne limităm cât mai mult contactele. Dacă vrem să ne întâlnim cu cineva, să o facem afară. A doua regulă - păstrați distanța. A treia regulă - purtați masca!


Alexander De Croo - Avem de-a face cu un virus mai agresiv. Putem vorbi deja de Covid - 21. De aceea am luat o serie de măsuri sanitare. Să fie clar - toți facem acest efort. Nu am luat măsuri care să privească doar o categorie a populației. Știm că toată lumea este obosită. După o vară mai lejeră. Dar trebuie să fim prudenți. Toți împreună.


Alexander De Croo - Avem enorm de multe infecții în acest moment. Și s-a trecut pragul roșu în terapie intensivă - peste 500 de pacienți pe ATI. Vine iarna, petrecem mai mult la interior. Epidemia revine în forță în toată Europa. Dar, mulțumită vaccinurilor, posibilitatea de a ne infecta și de a transmite mai departe virusul este diminuată. 9 din 10 adulți sunt vaccinați. În spitale, avem în majoritate persoane mai în vârstă și cei care au alte afecțiuni cronice.

Au început să vină informații pe surse din reuniune:


LN24 - Telemuncă obligatorie timp de 4 zile pe săptămână până pe 13 decembrie, apoi 3 zile pe săptămână până la sărbătorile de iarnă.

HLN - conferința de presă la ora 19.00!

LN24 - Permisul sanitar va fi obligatoriu pentru evenimente de la pragul de 50 de persoane la interior și 100 de persoane la exterior, plus purtarea obligatorie a măștii.

Telemunca va fi obligatorie doar trei zile pe săptămână. S-ar fi renegociat și s-ar fi ajuns la un acord pentru 3 nu 4 zile de muncă la distanță.

HLN - Discotecile pot renunța la mască dacă se realizează teste la fața locului.

HLN - masca va fi obligatorie pe ringul de dans, chiar și cu permis sanitar.


RTL Info - Telemunca devine obligatorie patru zile pe săptămână. Permisul sanitar - CST va fi obligatoriu de la un număr limită mai mic pentru evenimente. Pentru discoteci, în plus față de CST, va fi cerut un test antigen făcut în acceași zi. Autotestele la fața locului vor fi permise. Nu va fi reimpus sistemul cu bula socială pentru viața privată, dar autoritățile cer populației să limiteze contactele.

Masca redevine obligatorie, peste permisul sanitar, pentru acces în cluburile sportive și în teatre, cinematografe etc.


HLN - Masca redevine obligatorie în Horeca până în momentul în care ne așezăm la masă și pentru orice deplasare în interiorul localului, chiar dacă se folosește permisul sanitar!

RTBF Info - Masca va deveni obligatorie în spațiile închise de la 10 ani. Măsura intră în vigoare din 20 noiembrie. Această obligație nu se va aplica la școală pentru elevii sub 12 ani. Dar este vorba doar de educația francofonă, pentru că elevii care învață în neerlandeză poartă masca și în clasele a 5-a și a 6-a din ciclul primar, deci de la 10 ani.

Het Laatste Nieuws scrie că există un prim acord pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin care trebuie să aibă loc până în martie sau aprilie 2022. Organizarea acestei campanii de vaccinare rămâne în responsabilitatea fiecărei regiuni.



3,193 views0 comments