• Dana Cotoară

Inundații în Belgia: multe cursuri de apă sunt încă peste nivelul critic în Valonia și Flandra

Updated: Jul 17

Actualizare 17.00


24 de persoane au murit în urma inundațiilor din Belgia și alte 20 sunt dispărute, potrivit unui raport provizoriu furnizat vineri de ministrul de interne, Annelies Verlinden.

"Așteptăm în continuare bilanțul final, dar s-ar putea ca aceste inundații să fie cele mai catastrofale pe care le-a cunoscut vreodată țara noastră", a declarat premierul Alexander De Croo într-o conferință de presă.

Marți, 20 iulie, a fost declarată zi de doliu național, a mai anunțat premierul De Croo.


Actualizare ora 13.30


Bilanț dramatic la jumătatea zilei de vineri. Cel puțin 22 de morți în urma inundațiilor catastrofale. Guvernatorul provinciei Liège, Hervé Jamar, a confirmat 20 de decese doar în provincia pe care o administrează, relatează RTBF.

Există, de asemenea, 13 dispăruți "și multe corpuri neînsuflețite nu sunt încă identificate", a mai adăugat el.


Sursa RTBF


Întreruperile de gaze și electricitate vor mai dura câteva zile.

În cursul nopții de joi spre vineri și în cursul dimineții de vineri, 90 de transformatoare au fost repornite, anunță principalul operator care gestionează rețelele de distribuție a electricității și a gazelor din regiunea Liège. Cu toate acestea, 289 de puncte rămân deconectate, ceea ce înseamnă că aproximativ 20.000 de gospodării sunt fără electricitate.

Echipele de intervenție lucrează pentru a restabili legăturile și pun în aplicare soluții intermediare. Dar având în vedere amploarea daunelor, revenirea la normal nu poate fi garantată timp de câteva zile.



Sursa RTBF


Actualizare ora 12.30


Operațiunile de căutare și salvare a persoanelor sinistrate sunt în plină defășurare în Valonia. Sunt multe echipe venite din statele vecine pentru a ajuta autoritățile belgiene.

“Am primit ajutor de la câteva țări străine și le mulțumim. Avem echipe de salvare din Franța, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia, Austria, Slovacia și este posibil să fi uitat câteva​​”, a anunțat Antoine Iseux, purtătorul de cuvânt al Centrului de criză.

Echipele din străinătate au venit cu

"o mulțime de echipamente specializate, elicoptere, bărci de salvare, scafandri, vehicule de teren, etc. Toate aceste ajutoare sunt foarte prețioase în fața acestor inundații fără precedent".

Dar ajutorul nu a venit doar din străinătate. Regiunile belgiene s-au sprijinit între ele.

"Avem pompieri din Antwerpen și Bruxelles care au venit să ajute victimele din zonele cele mai afectate. Există o mare solidaritate între oameni!”


Purtătorul de cuvânt al Centrului de criză a oferit, de asemenea, câteva sfaturi oamenilor care nu au vești despre cei apropiați.

"Una dintre problemele majore este că la inundații rețelele electrică și cea de telecomunicații cedează. Iar mulți oameni nu mai au vești despre cei dragi. Dar pe măsură ce situația se normalizează, vom putea să ne asigurăm că toată lumea intră în contact cu familiile și apropiații.”


Astfel, autoritățile au pus la dispoziție o linie specială - 1771 - pentru cei care nu reușesc să intre în contact cu cei dragi.

La acest număr răspund operatori de la Crucea Roșie care pot să ajute nu doar cu căutările ci și cu un sfat de specialitate dacă este vorba despre o persoană care a suferit o traumă în urma inundațiilor.



Actualizare ora 10.15

Bilanțul crește dramatic. Belgia deplânge 14 morți, iar 5 persoane sunt încă date dispărute. Trei trupuri neînsuflețite au fost găsite vineri dimineață în orașul Trooz, a declarat primarul Fabien Beltran. Prima victimă se afla pe un câmp la intrarea în oraș, în timp ce celelalte două persoane au fost descoperite în interiorul casei lor de către serviciile de urgență. Joi seara, s-a semnalat, de semenea, decesul unei femei, dar primarul a declarat că nu ar fi legat de inundații, ci de o problemă cardiacă.


Vestea bună este că ploile vor înceta în cursul zilei de vineri.

Sunt locuri în care apa s-a retras în matcă. Imaginile sunt greu de privit la Trooz, Theux sau Verviers.


Sursa RTBF

Sursa RTBF


Dar apa este încă în creștere în Hainaut, pe Senne și afluenții săi.

În Brabantul Valon, centrul orașului Wavre este complet inundat de Dyle.

În provinciile Liège și Namur, fluviul Meuse s-a calmat. Există revărsări, dar doar în anumite zone.


Pe calea ferată, vor trece săptămâni bune înainte de revenirea la normal, pagubele fiind extrem de mari. Traficul feroviar este încă întrerupt pe cea mai mare parte a teritoriului valon.

Trenurile circulă între orașele mari din Valonia și Bruxelles, dar niciun tren nu circulă la sud de Meuse.

"Am suspendat traficul ca măsură de precauție ieri dimineață )

(n.red. joi)", explică Benoît Gilson, directorul general al Infrabel, "deoarece nu am mai putut asigura traficul feroviar în condiții de siguranță să ne protejăm clienții și personalul. De azi dimineață (n.red. vineri), situația s-a deteriorat și mai mult. "



Sursa video Twitter/Jessica Nibelle, purtătoarea de cuvânt a Infrabel


Situația rămâne complicată în anumite zone și pe șosele.

În Brabantul Flamand și Limburg, circulația autobuzelor De Lijn este perturbată, a declarat vineri dimineață purtătorul de cuvânt al companiei flamande de transport.


În Limburg, fluviul Meuse începe să scadă în Lanaken, dar situația rămâne critică în Maaseik, unde nivelul apei continuă să crească, cel mai înalt punct fiind așteptat vineri după-amiaza, a declarat guvernatorul Jos Lantmeeters după o întâlnire de criză convocată vineri dimineață, transmite RTBF.



Știrea inițială


Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața, iar alte 5 sunt date dispărute în inundațiile catastrofale care afectează Belgia de două zile, potrivit RTBF Info.

Un bărbat s-a înecat în pivnița inundată la Aywaille.

Un tânăr a murit luat de ape la Eupen.

5 persoane și-au pierdut viața la Verviers și o alta la Pepinster, unde un pod și mai multe case s-au prăbușit.

Joi seara, un bărbat a decedat la Philippeville în timp ce înlătura cregile care obstrucționau o canalizare.

Corpurile fără viață ale altor două persoane au fost descoperite la Chaudefontaine.

Dintre cei patru dispăruți, trei se aflau într-o barcă alături de cinci salvatori, dar, din nefericire, ambarcațiunea a fost răsturnată de puhoaie. Cei cinci membri ai echipei de intervenție au reușit să se salveze, dar cele trei persoane nu au putut ajunge la mal în siguranță.

O adolescentă de 15 ani este dată dispărută la Rendeux, fiind luată de apele râului Ourthe, transmite RTL Info.


Situația rămâne critică pe multe din râurile Valoniei, cea mai gravă fiind în provincia Liège.


Fluviul Meuse, care a ieșit din matcă joi după-amiaza în orașul Liège, ar trebui să atingă vârful maxim de inundație în cursul dimineții de vineri. Mai multe cartiere au fost evacuate.


Nivelul apei este în creștere pe râul Mehaigne și pe afluenții săi în zonele Burdinnes, Huy și Wanze.


Se observă o stabilizare a cursurilor râurilor Ourthe, Lesse Lhomme.


Celelalte provincii rămân în alertă de inundații.


La Arlon, în sudul provinciei Luxemburg, situația este critică.

Namur, Dinant, Houet și Rochefort sunt, de asemenea, afectate. Nivelul râului Hermeton continuă să crească.

În Brabantul Valon, râul Senne pune cele mai multe probleme. Nivelul apei a urcat serios în zona Rebecq.

Dyle, Gette și canalul Charleroi-Bruxelles sunt stabilizate, iar nivelul apei se așteaptă să înceapă să scadă.

În Hainaut, sunt așteptate revărsări în nord în zona Mons (Gyvry, Harmignies și Ciply).

La Clarleroi, l’Eau d’Heure și regiunile Nalinnes sunt la punctul critic.


Peste 21.000 de persoane sunt fără electricitate în sudul țării din cauza intemperiilor.

În Flandra, în zona Maasmechelen sunt evacuați oameni din localitățile Meeswijk, Leut și Vucht-dorp din cauza riscului de inundații de pe fluviul Meuse.


Articolul se actualizează pe măsură ce apar informații noi.

1,914 views0 comments