• Dana Cotoară

Harta europeană începe să se coloreze în portocaliu și roșu, deși multe state sunt încă verzi


Centrul European pentru Prevenirea și Controlul bolilor, ECDC, a actualizat harta europeană a epidemiei. Încep să apară din ce în ce mai multe zone portocalii și roșii. Chiar roșu închis pentru o parte din Spania și pentru Cipru.


Dar pentru România veștile sunt în continuare foarte bune.


🟢 România rămâne colorată în verde și este destinație sigură de călătorie. Iar acest lucru se va regăsi și pe sfaturile de călătorie belgiene începând de luni dimineața (19 iulie).


🟠 Belgia s-a colorat, din păcate, în portocaliu, pe fundalul creșterii exponențiale a numărului de infecții.

Atenție, a nu se confunda cu listele alcătuite de România pe care Belgia va mai fi în zona verde pentru încă o săptămână, potrivit datelor ECDC!

⭕️ Olanda s-a colorat în roșu, iar o regiune din nord este chiar roșu închis!

Astfel că, de luni, cei care călătoresc la vecini pentru mai mult de 48 de ore au nevoie de documente sanitare pentru a nu sta în carantină la întoarcerea în Belgia.

Zone din Grecia (cum ar fi insula Creta sau regiunea capitalei Atena) sunt roșii. Dar Grecia mai are zone portocalii și verzi.

Regiuni din Spania s-au colorat în roșu închis! Și Ciprul este în aceeași situație.

❗️Autoritățile belgiene actualizează, de obicei, duminica și publică luni dimineața noile sfaturi de călătorie. Dar în situații excepționale, cum au fost Spania și Portugalia săptămâna trecută, datele s-au actualizat imediat după ce ECDC a publicat harta europeană.

❗️Vă reamintesc că, dacă o zonă își schimbă culoarea de la roșu la portocaliu sau de la portocaliu la verde, sfaturile de călătorie intră în vigoare imediat. Dacă se trece de la o culoare de risc epidemiologic mic la o culoare de risc epidemiologic mare (verde sau portocaliu la roșu), sfaturile de călătorie se actualizează, de obicei, în 48 de ore.

ECDC calculează indicatorii epidemiologici în funcție de incidența infecțiilor la 100.000 de locuitori din ultimele 14 zile, rata de testare și rata de pozitivitate a testelor. Astfel, culorile de pe hartă au următoarele semnificații:

🟢 Verde - rata incidenței infecțiilor la 14 zile este mai mică de 50 și rata de pozitivitate a testelor este mai mică de 4%;


  • sau rata incidenței infecțiilor la 14 zile este mai mică de 75 și rata de pozitivitate a testelor mai mică de 1%


🟠 Portocaliu - rata incidenței infecțiilor la 14 zile este mai mică de 50 și rata de pozitivitate a testelor este egală sau mai mare de 4%;


  • sau rata incidenței la 14 zile este egală sau mai mare de 50, dar sub 75, iar rata de pozitivitate a testelor este egală cu 1% sau mai mult;

  • sau rata infecțiilor la 14 zile este între 75 și 200, iar rata de pozitivitate a testelor este mai mică de 4%


⭕️ Roșu - rata incidenței infecțiilor la 14 zile variază de la 50 la 150 și rata de pozitivitate a testelor este egală sau mai mare de 4%;


  • sau rata incidenței la 14 zile este peste 150, dar sub 500;


🔴 Roșu închis - rata incidenței cazurilor COVID-19 la 14 zile este egală sau mai mare de 500;

☑️ Gri - nu există informații suficiente sau rata de testare este mai mică de 300 de teste la 100 000 de locuitori.


5,933 views0 comments