• Dana Cotoară

Germania prelungește restricțiile până pe 18 aprilie și închide și magazinele esențiale de Paște


Germania prelungește perioada de restricții severe cu încă patru săptămâni și închide inclusiv magazinele esențiale în perioada sărbătorilor de Paște între 1 și 5 aprilie. O singură excepție se face pe 3 aprilie când germanii pot face cumpărăturile necesare, transmite Deutsche Welle România. Adunările în spațiul public sunt strict interzise în această perioadă denumită de autorități “faza de liniște”.

Deciziile au venit după 12 ore de negocieri între cancelara Angela Merkel și premierii celor 16 landuri germane.

În acest an, și deplasările nemților vor fi limitate drastic în perioada sărbătorilor pascale. Hotelurile, pensiunile și restaurantele rămân închise, așadar nu vor fi posibile concediile nici măcar în propria țară. Contactele sociale rămân și ele limitate doar la întâlnirile private între două gospodării, la care nu pot participa mai mult de 5 persoane peste 14 ani.

În zonele unde incidența infecțiilor depășește 100 de cazuri la 100.000 de locuitori în decurs de 7 zile, restricțiile urmează să fie înăsprite și ar putea fi introduse inclusiv restricții de circulație pe timp de noapte sau restricții și mai drastice în ceea ce privește contactele sociale.

Și în Germania cresc infecțiile. Marți, Institutul Robert Koch a raportat 7.485 de noi infectări, cu 2.005 mai multe decât în urmă cu o săptămână.

În același timp, DW România transmite că populația pare tot mai nemulțumită de măsurile stricte anti-pandemie. Sâmbătă au fost ciocniri între demonstranți și forțele de ordine în orașul Kassel, la un protest anticorona.

1,790 views0 comments