• Dana Cotoară

Germania înăsprește controalele la frontiere pe perioada vacanței de Paște


Germania înăsprește controalele la frontiere pentru următoarele 8 - 14 zile, în special la granițele cu Franța, Danemarca și Polonia.

„Nu contează de unde sosiți, Polonia, Franța sau Danemarca, toată lumea ar trebui să se aștepte să fie verificată”, a anunțat marți ministrul de interne Horst Seehofer.

Verificările aleatorii vor avea loc pe teritoriul Germaniei pe un perimetru de până la 30 de kilometri după trecerea frontierei și vor fi intensificate pentru weekendul lung de Paște.

Călătorii vor trebui să furnizeze dovada unui test PCR negativ făcut în ultimele 48 de ore și trebuie să se înregistreze electronic la autoritățile sanitare germane. Cine nu respectă aceste reguli va fi amendat.

Cei care rămân pe teritoriul german trebuie să respecte o carantină de 10 zile, care poate fi scurtată cu un test negativ la sfârșitul celei de-a cincea zile, așa cum se întâmplă deja de câteva săptămâni în cazul celor care călătoresc cu avionul.

Tranzitul țării este permis fără carantină timp de 24 de ore, dar este obligatoriu să existe testul negativ.

Vestea bună este că la frontiera austriacă nu vor mai fi controale atât de stricte datorită îmbunătățirii situației epidemiologice în această țară, a spus Seehofer citat de France Presse.

Dar controalele sistematice vor rămâne la granița cu Cehia, unde cifrele epidemiologice sunt încă foarte mari.

Germania cere, de asemenea, pasagerilor care călătoresc cu avionul să prezinte un test PCR negativ, iar companiile aeriene pot fi amendate cu până la 25.000 de euro dacă permit îmbarcarea călătorilor fără dovada acestuia.

490 views0 comments