• Dana Cotoară

Franța își redeschide terasele, magazinele și muzeele

După șase luni de restricții severe, francezii pot ieși, din nou, la terase. De miercuri, Franța relaxează o parte din măsurile sanitare prin redeschiderea muzeelor și cinematografelor și prin restrângerea cu două ore a restricțiilor de circulație pe timpul nopții.


Sursa foto: Facebook Emmanuel Macron

Astfel, terasele se redeschid la 50% din capacitate, cu maximum șase persoane la masă. Dar restaurantele și cafenelele vor trebui să mai aștepte până pe 9 iunie pentru a putea primi clienții la interior.

Magazinele non-esențiale pot primi din nou clienți după ce au fost închise timp de multe săptămâni. Există o limită pe care acestea trebuie să o respecte de 8m2 pentru fiecare client, plus toate celelalte măsuri legate de mască și dezinfectarea mâinilor la intrare.

Cinematografele, teatrele și muzeele franceze își redeschid porțile, de asemenea, în condiții sanitare stricte. Cinematografele și teatrele pot funcționa la 35% din capacitate, cu o limită maximă de 800 de spectatori în sălile foarte mari. Muzeele trebuie să se asigure că fiecare vizitator are alocat un spațiu de 8m2 pentru a se putea păstra distanța fizică. Restricțiile de circulație pe timpul nopții vor fi de miercuri seara între orele 21.00 și 06.00 dimineața, după multe luni în care francezii au intrat în case la ora 18.00, iar mai apoi la 19.00.

Următoarea etapă de relaxare a restricțiilor este 9 iunie când francezii vor putea profita de mai multe ore fără restricții de circulație pentru că acestea vor începe la ora 23.00.

Situația epidemiologică nu este strălucită la vecinii francezi. Zilnic se înregistrează aproximativ 14.000 de cazuri de infecție, iar campania de vaccinare nu progresează grozav, Franța fiind cea mai sceptică țară din lume când vine vorba de vaccinuri, în general.

Pe rețelele de socializare sunt virale fotografiile cu politicienii care au ieșit la terase pentru a da semnalul pozitiv la reluarea activității. Iar cea mai distribuită fotografie este cea în care președintele Emmanuel Macron și premierul Jean Castex se relaxează la o terasă pariziană.

Apoi, Galeriile La Fayettes care și-au primit cu aplauze primii clienți.


Dacă doriți să mergeți în Franța trebuie să țineți cont de faptul că este nevoie de un test PCR negativ chiar și pentru tranzit. Doar cei care locuiesc la mai puțin de 30 de km de frontiera franceză pot trece fără probleme granița. De obicei, poliția franceză este prezentă în punctele principale de trecere a frontierei (pe autostrăzi). Amenda pentru nerespectarea măsurilor corona este de 135 de euro.

381 views0 comments