• Dana Cotoară

Flandra nu mai vrea restricții sanitare, nici extinderea folosirii permisului sanitar


Flandra vrea o reîntoarcere rapidă la o viață cât mai apropiată de normal, chiar dacă celelalte regiuni belgiene vor încă măsuri suplimentare din cauza ratei mai scăzute de vaccinare. Tot mai mulți politicieni sunt de părere că măsurile aplicate unitar la nivel federal nu mai sunt necesare pentru că uniformizarea nu ajută deloc zonele unde multă lume este vaccinată. Nici cu extinderea folosirii coronapass-ului nu sunt de acord politicienii flamanzi. Duminică a fost rândul șefului Open Vld, partidul premierului Alexander De Croo, să se pronunțe împotriva folosirii certificatelor medicale în mai multe activități decât cele prezente.

Egbert Lachaert vrea ridicarea imediată a restricțiilor sanitare rămase încă în vigoare. La emisiunea De Zevende Dag de la VRT politicianul liberal recunoaște că sunt destul de mulți bolnavi în spitale, dar crede că sistemul sanitar le face față.

El nu este de acord cu noi constrângeri pentru Horeca.

„Pentru cea mai mare parte a teritoriului nostru nu văd necesitatea extinderii utilizării permisului sanitar.

Am făcut întotdeauna eforturi pentru a ușura povara spitalelor. Acum sunt internate aproximativ 600 de persoane. Este mult, dar sistemul se poate descurca. Infecțiile sunt în creștere, dar majoritatea oamenilor nu ajung la spital. Atâta timp cât vaccinurile funcționează împotriva variantelor, nu ar trebui să restricționăm libertatea cetățenilor. Am ajuns să fim condiționați să folosim permise și certificate.”

Potrivit lui Lachaert, toate măsurile de combatere a răspândirii coronavirusului ar trebui abrogate. El admite că „Bruxelles este un caz special pentru care sunt necesare măsuri suplimentare”.

El vrea ridicarea restricțiilor pentru Flandra.

"Dacă nu acordăm libertatea flamanzilor acum când vaccinarea a ajuns la 90% din populație în nordul țării, când o vom face?"

Și de la Antwerpen vine o părere similară. Șeful N-VA, Bart De Wever, care este și primarul orașului a declarat că dacă ar depinde de el, măștile ar fi îndepărtate. “Flandra va atinge un record mondial la rata de vaccinare. Suntem ostaticii acestor măsuri de sănătate care nu se mai justifică”, a susținut politicianul la VTM Nieuws.

Primarul Anversului a subliniat contrastul cu Bruxellesul.

„La Bruxelles, rata de vaccinare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12-17 ani este de 17%. Este greu să le spunem flamanzilor: „Continuați să vă limitați activitățile, întrucât există o problemă în altă parte. Cred că putem să lăsăm în urmă toate aceste restricții.”

„Putem rămâne precauți și să menținem măsuri personale de igienă așa cum facem în sezonul gripei. Cine dorește să poarte o mască să poată face acest lucru. Dar nu poate să rămână obligatorie pentru toată lumea și peste tot.”

Bart De Wever mai spune că Anversul ar trebui să ajungă la o rată de vaccinare de 83%. El a subliniat că se fac eforturi pentru a se ajunge la grupurile greu accesibile. Dar înțelege reticența celor care nu vor să se vaccineze.

„Nu trebuie să stigmatizăm pe nimeni și să clasificăm aceste persoane ca fiind egoiste pentru că nu își asumă responsabilitățile. Așa obținem cu o mișcare antivaccin militantă și agresivă.”

Bart De Wever este, de asemenea, împotriva vaccinării obligatorii.

“Se restricționează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și nu putem trata acest lucru ca nefiind grav. Și se face cu semnătura unui ministru.”

Reacțiile politicienilor flamanzi vin după ce ministrul de interne, Annelies Verlinden a anunțat sâmbătă că se pregătește extinderea folosirii coronapass-ului la Bruxelles pentru mai multe sectoare cum ar fi restaurantele, sălile de sport și discotecile. Iar acest lucru ar trebui să se întâmple chiar luna aceasta. Verlinden a spus însă că nu sunt necesare măsuri acolo unde vaccinarea are o acoperire bună.

Flandra are cea mai bună rată de vaccinare din Belgia. Dacă pentru populația generală Belgia are o acoperire de peste 70% pentru cei vaccinați complet, Flandra are o rată de acoperire de 77%, în timp ce Valonia este la 66%, iar Bruxellesul la 49%. Procentele sunt mai mari pentru populația adultă (+18 ani). Flandra este la 90%, Valonia la 79%, iar Bruxellesul la 62%.

1,996 views0 comments