• Dana Cotoară

Flandra: Elevii revin în clase pe 16 noiembrie


Responsabilii din educația în limba neerlandeză s-au reunit pentru a decide cum revin copiii la școală pe 16 noiembrie, după vacanța prelungită de toamnă.

Au fost și informații săptămâna trecută că școala s-ar putea relua online, dacă cifrele epidemiologice nu scad.

Dar după reuniunea de luni s-a anunțat că nu există nicio modificare față de planul inițial.

Copiii sub 14 ani se reîntorc în clase cu prezență de 100%, în timp ce adolescenții vor urma cursuri în sistem hibrid, adică 50% prezența în clase și 50% online.

Ministrul educației neerlandofone, Ben Weyts, și-a exprimat regretul că elevii din clasele mari de secundară trebuie să urmeze o parte din ore la distanță, scrie HLN. Dar, a explicat el, în cursul reuniunii la care au participat sindicatele și experții epidemiologi s-a hotărât să se urmeze deciziile federale. Școlile pot alege fiecare în parte formula de educație hibridă: fie o săptămână în clasă și una online, fie o zi în clasă și una online.

Copiii sunt, în mod excepțional, în cea de-a doua săptămână de vacanță de toamnă, după ce responsabilii din educație au decis, în două etape diferite, să o prelungească în speranța că 14 zile departe de colectivitate vor rupe lanțul de transmitere a virusului în școli. Octombrie a adus un număr important de infecții atât printre elevi, dar mai ales în rândul cadrelor didactice.

Flandra a fost la început reticentă în privința prelungirii vacanței, Ben Weyts afirmând, la momentul respectiv, că orice zi în plus de școală este binevenită pentru că elevii au pierdut multă materie în primăvară. Ulterior ministrul s-a răzgândit și a acceptat pe rând prelungirea vacanței până pe 12 noiembrie într-o primă fază, ulterior până pe 16 noiembrie.


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.