• Dana Cotoară

Dr. Claudia Onofrei: ”La copii simptomele virozelor, gripei și ale Covid-19 sunt asemănătoare!”






Toamna a fost blândă până acum, dar vremea se schimbă, vin zilele reci și umezeala, sezonul pe care virușii îl iubesc. Iar în acest context pandemic, cu un virus care a ne-a izolat acasă o primăvară întreagă, este normal să ne întrebăm ce ne vor aduce lunile reci de toamnă și de iarnă.

A început și școala și sunt din ce în ce mai multe cazuri pozitive printre copii. Momentul oportun pentru părerea unui specialist. Am stat de vorbă cu medicul pediatru Claudia Onofrei de la Spitalul Sainte Anne despre toamna 2020 cu viroze respiratorii, gripă și Covid-19.

Am întrebat-o pe Claudia Onofrei care sunt simptomele care trebuie să ne îngrijoreze. Iar răspunsul ei poate să pară surprinzător pentru că medicul Onofrei insistă asupra faptului că nu prea sunt diferențe între simptomele bolilor cu care ne-am obișnuit deja în fiecare sezon rece și cele ale Covid-19.

”Din păcate se întâmplă din ce în ce mai des în ultima perioadă să nu mai putem face diferența între aceste simptome. Nici măcar la nivelul triajului nu sunt foarte bine delimitate pentru că, în general, există o ambiguitate din punct de vedere al simptomatologiei.

Acest Covid-19 implică simptome atât respiratorii cât și digestive care pot să coexiste cu orice altă viroză de sezon.”

Și atunci când trebuie să se îngrijoreze un părinte și să se gândească la faptul că ar putea avea un copil bolnav de Covid-19?

”În primul și în primul rând când un părinte știe că a participat la o petrecere cu mulți oameni și, după o perioadă de incubație de 5-7 zile, copilul începe de dezvolte un simptom major al acestei boli. Ce înseamnă simptom major? Febra, tusea – foarte importantă indiferent că este tuse seacă sau productivă – iar dacă vorbim de un copil mai mare, de peste șase ani, care poate comunica, lipsa gustului și a mirosului. În acest punct ne îngrijorăm.

Dar până la ce punct ne îngrijorăm? Nu trebuie să uităm nicio clipă că acest Covid-19 este foarte bine tolerat de copii, în general. Ne îngrijorăm din momentul în care apare un simptom major. Și ce facem în acest caz? Bunul simț al fiecăruia dintre noi ar trebui să ne spună să ne izolăm. Și aici fac o paranteză - așa cum, de altfel, trebuie să ne izolăm nu doar în caz de Covid-19, ci în cazul tuturor virozelor. În momentul în care un copil are febră sau durere în gât sau secreții nazale de culoare galbenă nu mergem în vizită unde ar putea fi o persoană în vârstă dintr-o categorie de risc sau o mamă care abia a născut și are un bebeluș a cărui imunitate nu este încă formată.

Revenind la acest Covid-19, ne-a făcut într-adevăr să conturăm mai multe nuanțe a ceea ce exista deja într-o lege nescrisă a medicinei.

Ne mai îngrijorăm dacă apar simptome după ce familia s-a întors, de curând, din concediul dintr-o zonă roșie unde automat copilul a fost expus. Ori a intrat în contact cu persoane care au fost, deja, depistate ca fiind pozitive pentru acest nou virus. ”

Există o altă particularitate a acestui virus care trebuie luată în considerare de părinți?

”Părintele trebuie să se uite în jurul anturajului adult. Pentru că un copil și dacă este confirmat cu Covid-19 el transmite cel mai puțin boala mai departe. Tocmai de aceea noi, pediatrii, nu testăm din oficiu copiii, cel puțin nu pe cei sub 3 ani. Doar dacă trebuie internați, dar și atunci din motive legate de numărul de paturi pe care le avem disponibile.

Așa cum facem, în mod normal, în luna septembrie, când avem virusul RSV care ne dă foarte multe bătăi de cap. Pentru că ne dă și simptome respiratorii și simptome digestive în coexistență cu acest coronavirus. Singura diferență este că nu dispar gustul și mirosul.

Dar poate un copil de trei ani să-mi spună că nu mai are gust? Nu poate. Așadar medicul pediatru nu prea are cum să știe când e vorba de un astfel de simptom major de ce parte a triajului trece.

Pot eu ca medic pediatru să interpretez că un copil refuză mâncarea din cauză că nu are gust sau miros? Categoric nu. Pentru că într-un context de RSV, de exemplu, copilul poate să aibă o bronșiolită, o infecție localizată la nivel pulmonar. Iar din cauză că plămânul este afectat copilul se concentrează cu prioritate pe respirație, adică este foarte inteligent și știe că el trebuie să respire în primul rând și după aceea să mănânce. Și atunci un copil cu o astfel de afecțiune refuză mâncarea. Dar eu ca pediatru nu am de unde să știu cu ce fel de virus am de-a face!”

La nivel de precauție, medicul Claudia Onofrei spune că trebuie să fim vigilenți, dar nu trebuie să intrăm în panică.

”Trebuie să fim precauți, dar nu trebuie să înnebunim din cauza asta. Noi medicii nu tratăm cifre, tratăm simptome.

Le spun mamelor: nu fugiți la mine pentru că are 40 febră, dar se joacă. Eu nu tratez o cifră. Dacă o mamă îmi spune, din contră, că are febră mică, doar 37-38, dar este apatic, atunci eu ca pediatru sunt speriată și încep să investighez.

Când copilul are o tuse lejeră, din bun simț ar trebui să ne izolăm un pic să urmărim starea familiei timp de 2-3 zile. Anunțăm pediatrul care ar trebui să cunoască acel copil pe de rost. Pediatrul dă niște sfaturi în funcție de situația medicală a fiecăruia. În funcție de ce spune pediatrul și în funcție de simptomatologie se merge mai departe spre un test Covid-19 sau nu.

Eu spun mereu: facem ceva dacă se schimbă ceva în atitudinea pacientului. Dar să chinui un copil doar de dragul unor statistici, nu cred că e cazul. Mie cel puțin îmi pasă de starea copilului și nu de cifrele guvernamentale.

Îi fac un certificat să se stea acasă în izolare și care să certifice că nu poate să frecventeze școala. Singur, dacă părintele merge la serviciu și riscă să contamineze colegii, atunci sunt de acord să facem un test. Dar și cu acest test există riscul să fie fals negativ dacă se face prea devreme.”

Vin mulți copii bolnavi de Covid-19 la spital în această perioadă?

”Vin foarte mulți pentru că testăm foarte mult. Înainte, în perioada martie – sfârșit de mai, părinții ne sunau. Nu veneau la cabinet cu copiii pentru că așa s-a mediatizat. Ironia era că noi, pediatrii, stăteam singuri în gardă și făceam mii de consultații prin telefon. Și țineam copiii cu febră acasă, dar stăteam cu părinții pe telefon și câte zece ore ca să înțelegem care e stadiul clinic al copilului. Și le spuneam că dacă se degradează respirator, dacă febra persistă mai mult de trei zile atunci să vină în urgență. Îi încurajam să vină, dar nu veneau. Rămâneau acasă mulți dintre ei având copii cu boli cronice grave a căror stare s-a degradat și mai mult.”



Să vorbim și despre aceste teste PCR, din ce în ce mai contestate pentru că ar da foarte multe rezultate fals negative.

”Da. Eu sunt prima dintre pediatrii care spune că 30% dintre rezultatele acestor teste nu sunt corecte.

Am avut în plină pandemie, în luna aprilie, un copil de opt ani și jumătate internat cu o patologie digestivă: cu vărsături, diaree, exact ca o gastroenterită. Toată lumea îl suspecta de Covid-19. Au ieșit două teste PCR nazale negative. Starea copilului a continuat să se degradeze. A ajuns să facă acel sindrom Kawasaki despre care s-a scris mult și în presă, o boală inflamatorie despre care sunt, încă, discuții. Nu răspundea la antibiotice. L-am transferat la terapie intensivă. A fost intubat. După tratament specific pentru boala Kawasaki – cu imunoglobulină - copilul și-a revenit spectaculos și a ieșit din terapia intensivă. Până la urmă s-a confirmat diagnosticul de Covid-19 în urma unui examen de coprocultură (scaun). Pentru că acesta a fost sindromul definitoriu al stării copilului: diareea debordantă în cantitate foarte mare, iar descărcarea virală s-a făcut prin tractul digestiv. Spre surprinderea noastră și părinții au fost testați negativ.

Ca medic nu pot să cred în această ipoteză că părinții nu erau infectați. Pentru că eram în perioada de izolare, iar acel copil stătea în casă. Singurul care ieșea din casă era fie părintele care lucra, fie părintele care făcea aprovizionarea.

Aș vrea să spun câteva cuvinte și despre această boală Kawasaki din cauza căreia medicii pediatri erau speriați. Dar, deși nu este o boală des întâlnită, eu, în experiența mea de pediatru, văd cel puțin 7-8 cazuri pe an. Nu este chiar așa o raritate cum s-a scris. Boala este într-adevăr provocată de viruși, iar printre aceștia se află și Sars-CoV-2.

Ce este important este că pentru această toamnă sunt în pregătire teste care să facă diferența între gripă și Covid-19.

Iar pentru detectarea RSV se face aspirație nazofaringiană.”

Pentru a înțelege cum funcționează o secție de pediatrie dintr-un spital din Bruxelles, Claudia Onofrei a descris cum are loc triajul pe secția pe care lucrează ea. Și, deși Belgia are spitale performante și medici foarte buni, veți descoperi că această nouă boală le pune probleme chiar și specialiștilor, tocmai din cauza dificultății pe care o pune în privința simptomatologiei:

”Serviciul de urgențe este foarte bine împărțit. Avem partea unde primim copiii fără simptome asociate Covid-19 și partea în care îi primim pe cei cu simptome. Partea dificilă este aceasta: care sunt acele simptome care ne ajută pe noi medicii să facem diferența între cei suspecți de Covid și cei care nu sunt? Se întâmplă destul de des să mă trezesc că în partea non-Covid mi se trimit copii cu simptome Covid. Eu nu știu ce simptome a descris mămica la recepție și, din nefericire, aici mai este de lucrat, o secretară face această selecție și de multe ori avem surprize.

De exemplu: un copil care se prezintă cu o durere abdominală este trimis în partea non-Covid, iar când ajung acolo, la evaluare, constat că este vorba de un pacient care are șase – șapte scaune pe oră și sunt nevoită să-l transfer automat în partea cealaltă pentru că diareea este un simptom des întâlnit la copii. Sau invers, mi se întâmplă să fiu chemată la un copil cu febră mare – simptom major asociat Covid – și să constat că are, de fapt, o infecție urinară care dă această febră. Dar acel copil a stat într-o zonă în care eu am consultat cu doar câteva minute înainte două cazuri suspecte de Covid-19.”

Procedura pentru medici este complicată pentru că nu există o departajare clară între cazuri și medicii care se ocupă de ele:

”Nu există pediatru care să se ocupe exclusiv de cazuri suspecte Covid-19 sau de cele non-Covid. Suntem îmbrăcați în ținuta de spital în zona non-Covid și când intrăm în partea Covid intrăm cu echipament. Nu precum cosmonauții pentru că noi nu am avut niciodată așa echipament de protecție. Eu de exemplu intru cu o bluză de protecție, asemănătoare cu cea a unui chirurg în sala de operație, cu ochelari sau vizieră, cu mănuși. Cum se intra înainte în timpul izolării în cortul Covid. După ce ieșim de pe această secție Covid, urmăm procedura de dezinfectare și de înlăturare a echipamentului infectat. Se lasă totul în partea infectată. Ne dezinfectăm pe mâini și revenim la aceleași haine de spital în care ne ducem pe secția non-Covid.”

Așadar expunerea este destul de mare, mai ales atunci când cazurile se amestecă, așa că am întrebat-o pe Claudia Onofrei dacă s-a infectat cu noul SARS-Cov-2. Răspunsul ei confirmă ceea ce afirma în debutul interviului despre faptul că cei mici nu transmit virusul mai departe așa cum o facem noi adulții:

”Tocmai că din 12 pediatri, doar o singură colegă are anticorpi. A fost asimptomatică, poate, zicea ea, o zi două a durut-o gâtul. În condițiile în care am stat cu toții non-stop în cort la triajul Covid-19 în primele luni ale epidemiei, chiar dacă atunci nu erau foarte multe cazuri. Am avut gărzi în continuu și nici protecție extraordinară nu am avut. Multe măști neconforme, așa cum bine știm că s-a scris în presă. Aveam voluntari care ne făceau cămăși din cearșafuri de pat. Iar eu lucrez pentru un spital privat, unul dintre cele mai cunoscute din Belgia.”

Medicul pediatru mai spune că abordarea de acum față de martie-aprilie s-a schimbat radical:

”Înainte îi încurajam pe părinți să nu vină la spital cu copiii. Ulterior am lansat nenumărate apeluri: Nu stați acasă dacă copiii sunt bolnavi.

Este o diferență de abordare pentru că acum sunt criterii clare prin care știm cum să facem triajul. Ne ghidăm după simptomatologie: dacă există un simptom major – febră, tuse, probleme respiratorii - sau două minore - răceală asociată cu durere musculară, cu pierderea gustului sau mirosului. Sau dacă un copil vine dintr-o clasă unde sunt depistați colegi sau profesori ca fiind pozitivi pentru acest virus. ”

Claudia Onofrei spune că s-au înmulțit cazurile de îmbolnăvire la copii de la începutul școlii. Ea crede, însă, că dacă se pune în balanță gravitatea acestei boli cu efectele pe care perioada martie-iunie le-a avut asupra comportamentului în cazul multor copii, o nouă perioadă de izolare nu se mai justifică:

”Da, vin foarte mulți copii care au simptome de Covid-19. Se închid școli. Dar și testăm foarte mult. Și nu pot afirma că am simțit la nivel de spitalizări că suntem debordați de cazurile Covid-19.

Această izolare ne afectează foarte mult psihic. Observ schimbări comportamentale la copii. Atâtea luni din viața unui copil să stea închis într-un spațiu limitat e mult. Foarte mult. Și să ne uităm la abordarea Suediei. Diametral opusă față de cea a Belgiei. Și nu putem spune că numărul de cazuri și de decese la ei a fost enorm. Iar acum sunt la un nivel normal. Ei au mers pe conceptul de imunizare. Cu toate precauțiile de care trebuie să ținem cont, cu toate categoriile care trebuie protejate într-adevăr. Dar în rest, rămâne un virus banal în marea majoritate a cazurilor. De aici și până la izolare e mult și mi se pare că a fost un lucru exagerat. Vorbesc exclusiv din punct de vedere al pediatrului care vede familii despărțite și decompensate din cauza acestei izolări. Văd copii care acum nu-și mai regăsesc drumul și traseul educațional în școală și conduita pe care o aveau înainte de izolare.

Mai este un aspect important: la școală copiii peste 12 ani poartă mască. Este foarte important acest aspect pentru că virusul se transmite prin aerosoli, iar clasele nu pot fi întotdeauna foarte bine aerisite. Este incomodă, e adevărat, dar nu provoacă hipoxie așa cum s-a tot scris în presă.”

Claudia Onofrei vorbește și despre riscurile pe care izolarea le are asupra imunității unui copil:

”După ce un copil stă izolat șase luni ca într-un bol de cristal, apoi iese în colectivitate, este normal să se îmbolnăvească la orice contact cu orice antigen, nu doar de Covid-19. În plus, face forme mult mai grave, nu neapărat ale acestui Covid-19. Să dăm exemplul virusului RSV: infecția care anul trecut îi dădea un simplu nas înfundat, anul ăsta poate să îi dea o bronșită severă. Și categoric mă confrunt acum cu foarte multe bronșite. Ceea ce dă de gândit este faptul că nu sunt neapărat copiii predispuși la astfel de complicații.”

Am întrebat-o pe mama Claudia Onofrei dacă i-a fost teamă să-și trimită cei doi copii în colectivitate sau dacă preferă școala online?

”Mi-a fost frică și am fost reticentă față de școală atunci în aprilie - mai când am avut mai multe cazuri o idee mai grave. Dar după aceea am putut să primim pacienții la spital în regim normal, să putem să diagnosticăm din timp, să vedem că în rândul copiilor mortalitatea este foarte scăzută până la absentă. Văzând celelalte efecte secundare asupra copilului cauzate de izolare, de ruperea de colectivitate, de lipsa de socializare, mi-am dat seama că, dacă e să le punem în balanță, între ce înseamnă riscul medical cu adevărat pentru copilul meu și ce înseamnă riscul de a pierde copilul din punct de vedere educațional și emoțional, categoric nu mi-a mai fost nicio frică. Așadar copiii mei au fost la școală și atunci în iunie când s-a reluat pentru trei săptămâni și vor merge și mai departe.”

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.