• Dana Cotoară

Din decembrie se reintroduc mai multe trenuri de mare viteză care pleacă din Bruxelles


Jumătatea lunii decembrie va aduce mai multe curse cu trenurile de mare viteză între Bruxelles și Paris. Compania care le operează Thalys a redus drastic numărul din cauza înăspririi restricțiilor, dar din 13 decembrie se reintră într-un normal relativ: de la 2 la 4 curse pe săptămână.

Se reiau și legăturile Bruxelles-Dortmund (Germania) care au fost întrerupte pe 2 noiembrie.

Trenurile Amsterdam-Bruxelles rămân pe același orar, adică o conexiune pe zi. Nu se așteaptă o reîntoarcere la orarul de dinainte de pandemie înainte de 2022, scrie Brussels Times care preia Bruzz și Bx1. Thalys anticipează scăderi dramatice ale cifrei de afaceri de până la 70% în 2020.

Între timp, Belgia vrea să reia programul călătoriilor gratuite cu trenul pe rutele interne. După un succes uriaș al inițiativei din septembrie când 3 milioane de rezidenți belgieni s-au înscris și au primit 12 călătorii gratuite.

Ministrul federal al Mobilității, Georges Gilkinet, le-a spus deputaților belgieni că reluarea programului “Hello Belgium” este în planurile sale. Actuala perioadă de valabilitate a călătoriilor este octombrie - martie, dar mulți dintre deputați au obiectat că scopul inițial al programului de a stimula turismul la malul mării nu a fost atins pentru că, deși trebuia lansată în august, schema privind călătoriile gratuite cu trenul a văzut lumina zilei abia în septembrie.

171 views0 comments