• Dana Cotoară

Deputații federali nemulțumiți: premierul De Croo explică de ce a amânat reuniunea Codeco


Sesiunea de întrebări și răspunsuri din Parlamentul Federal a fost dominată joi de subiectul amânării reuniunii Comitetului de Coordonare cu o săptămână.

Programată inițial pentru vineri, 28 mai, întâlnirea a fost amânată pentru 4 iunie. Iar pentru unii parlamentari, amânarea este o greșeală pentru că mai multe sectoare între care Horeca, cinematografele, târgurile, etc. așteaptă încă detalii pentru redeschiderea din 9 iunie. Dar premierul a explicat că acest Codeco are pe ordinea de zi doar chestiunea călătoriilor internaționale, transmite RTBF.

Deputații care l-au interpelat pe prim ministru sunt îngrijorați.

„Sectoarele trebuie să fie în măsură să se pregătească, când veți comunica protocoalele mult așteptate?” a întrebat Sophie Rohonyi (Défi).

Patrick Prévot (PS) a avertizat că cei din Horeca sunt îngrijorați și furioși în același timp. Iar amânarea Comitetului cu o săptămână este problematică. Pentru cinematografe, târguri, piețe de vechituri, săli de fitness, „a avea cinci zile pentru organizare este mult prea puțin”.

Același lucru a fost subliniat de Catherine Fonck (CdH), care este îngrijorată de faptul că unitățile Horeca așteaptă „clarificări urgente”, în special pentru instalarea sistemelor de ventilație. „Știm de un an că ventilația este esențială”, amintește ea, dar “vom comunica cu câteva zile înainte de redeschidere”. Deputata a mai insistat asupra faptului că școlile așteaptă la rândul lor să afle ce pot organiza în materie de excursii înainte de sfârșitul anului școlar. Pentru Catherine Fonck, această amânare a Comitetului de coordonare „nu este deloc justificată”.

Premierul De Croo insistă însă că amânarea reuniunii cu o săptămână nu ar trebui să prejudicieze sectoarele care așteaptă clarificări pentru redeschiderea de pe 9 iunie. Potrivit acestuia, Codeco ar trebui să ia în considerare exclusiv chestiunea călătoriilor internaționale pentru care este nevoie de o săptămână suplimentară, în așteptarea clarificărilor la nivel european.

În ceea ce privește Horeca, Alexander De Croo a explicat că, așa cum s-a decis la precedenta reuniune, decretul ministerial a fost deja pregătit de ministrul de interne și este la aprobare pe masa Consiliului de stat. Actul normativ stabilește condițiile pentru redeschiderea spațiilor interioare ale unităților Horeca. De Croo a menționat că localurile vor trebui să respecte o distanță de 1,5 m între mese, în timp ce clienții - maximum patru cu excepția familiilor mai numeroase - vor sta exclusiv așezați. Personalul va purta mască, la fel ca și consumatorii din momentul în care se ridică de la masă. Nu va exista niciun serviciu la bar, iar orele de funcționare vor fi de la 8 a.m. la 10 p.m.

Premierului a mai spus că acest protocol a fost trimis celor din Horeca.

„Toată lumea va avea informațiile la timp”, a dat asigurări Alexander De Croo, care a recunoscut însă că în cazul teraselor protocoalele au fost comunicate târziu.

În ceea ce privește meciurile Diavolilor Roșii, din 12 iunie, prim-ministrul a confirmat că acestea vor putea fi proiectate în aer liber cu respectarea regulilor care vor intra în vigoare, adică maximum 400 de persoane care vor purta masca.

„Detaliile le vor fi trimise primarilor”, a subliniat premierul.

Și nu în ultimul rând: „vom putea călători în iulie și august”, a conchis Alexander De Croo.

407 views0 comments