• Dana Cotoară

De vineri, cei care revin din zona roșie vor fi sunați de autorități dacă nu se testează!

Serviciul de localizare și urmărire a persoanelor considerate cu risc epidemiologic ridicat va putea să-i contacteze telefonic pe cei care intră în Belgia venind din zonele roșii începând de vineri, 4 septembrie 2020.

Coordonatele acestor călători vor fi înregistrate în baza de date națională, potrivit agenției flamande pentru îngrijire și sănătate, citată de LN24.


Sursa foto www.diplomatie.belgium.be


Toți cei care revin din zonele roșii trebuie testați și trebuie să stea în carantină 14 zile. Autoritățile belgiene au constatat că, din cei care au completat formularele obligatorii la intrarea în Belgia în august, doar jumătate s-au testat și au stat în carantină. Presa belgiană a scris, în nenumărate rânduri, că statul nu are control asupra propriilor reguli, iar autoritățile au explicat, de fiecare dată, că sistemul care trimite automat textele sms nu este conectat la serverele Sciensano.

În general, călătorii primesc la 48 de ore de la sosire un nou sms prin care li se aduce aminte că trebuie să se testeze, dar în destul de puține cazuri autoritățile au intervenit pentru a-i obliga pe oameni să respecte legea. Potrivit autorităților sanitare, aproximativ 50.000 de călători care au venit din zone roșii au intrat în Belgia luna trecută. Totodată, Sciensano a dat publicității un raport potrivit căruia 22% din cazurile noi de infecții au fost persoane care au călătorit în afara țării în ultimele două săptămâni.

Ministerul belgian al Afacerilor Externe a actualizat, astăzi, listele pe culori cu avertizările de călătorie care vor intra de vineri în vigoare, o regulă nouă dată publicității săptămâna trecută și care le permite atât câlătorilor cât și agențiilor de turism să găsească soluții pentru evitarea unei eventuale carantine.


România este, în continuare, în zona roșie, ceea ce înseamnă că toți cei care intră în Belgia venind din țara noastră trebuie să se testeze și să stea în carantină timp de 14 zile.

În plus, perioada de grație până la care autoritățile verificau dacă revenirea din zona roșie se înscrie la caz de forță majoră a expirat la 1 septembrie. Acest lucru înseamnă că se va verifica dacă o persoană a plecat în cunoștință de cauză spre o zonă roșie unde călătoria este interzisă, iar pentru aceste persoane perioada de carantină de 14 zile nu se plătește.


Forța majoră înseamnă, în linii mari, că o persoană pleacă spre o destinație aflată în zona portocalie, iar pe parcursul deplasării zona își schimbă culoarea în roșu, iar călătorul are dificultăți în a găsi o altenativă de a se întoarce în Belgia înainte de intrarea în vigoare a codului roșu.

Vă reamintesc că formularul online este obligatoriu pentru toate persoanele peste 16 ani, indiferent de culoarea zonei din care călătoresc și indiferent de mijlocul de transport.

Găsiți formularul aici:


https://travel.info-coronavirus.be/public-health-passenger-locator-form


Informații despre alertele de călătorie găsiți pe pagina ministerului belgian de externe:

www.diplomatie.belgium.be


Ca regulă generală, avertizările se actualizează în fiecare miercuri și intră în vigoare după 48 de ore, adică vinerea!

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.