• Dana Cotoară

Codeco: Undă verde pentru deschiderea teraselor și eliminarea restricțiilor de noapte din 8 mai



Comitetul de Coordonare, reunit prin videocoferință miercuri după-amiaza, a dat undă verde deschiderii teraselor începând de sâmbătă, 8 mai.



Responsabilii federali și regionali au ajuns la concluzia că “sunt îndeplinite cele două condiții stabilite pentru deschiderea teraselor. Până pe 8 mai, vaccinarea celor cu vârste de peste 65 de ani va fi atins o rată de peste 80%, iar situația în unitățile de terapie intensivă este mai bună decât acum două săptămâni”, potrivit comunicatului de presă publicat după reuniune.




Intrarea în vigoare a “planului în aer liber”


Celelalte componente ale “planului în aer liber” vor intra, de asemenea, în vigoare tot din 8 mai. Este vorba de eliminarea restricțiilor de circulație pe timpul nopții.

Între miezul nopții și ora 5 dimineața, va fi interzisă adunarea a mai mult de trei persoane în spațiul public (cu excepția cazului în care sunt membri ai aceleiași gospodării).

Evenimentele, spectacolele culturale și slujbele religioase pot avea loc în aer liber și pot reuni maximum 50 de persoane. Parcurile de distracții și piețele de vechituri vor fi din nou autorizate.

La fel și activitățile organizate în aer liber care reunesc maximum 25 de persoane.


Cursuri cu prezență 100% în ciclul secundar


Codeco a aprobat, de asemenea, decizia miniștrilor educației de a se trece la predare 100% în clase pentru nivelurile al doilea și al treilea din învățământul secundar începând cu 10 mai 2021.

“Menținerea școlilor deschise rămâne un obiectiv esențial, deoarece contribuie foarte mult la bunăstarea mentală a tinerilor.”

2,901 views0 comments