• Dana Cotoară

Centrul de criză consideră că după noua perioadă de izolare vom depăși perioada critică a pandemiei


Cum se văd noile măsuri și posibilele evoluții epidemiologice în cele patru săptămâni de izolare parțială din perspectiva Centrului de Criză? Epidemiologii au prezentat, la conferința de presă de vineri, trei scenarii posibile.

Vestea bună este că există o ameliorare în evoluția epidemiologică de la o creștere a infecțiilor de 40-41% la începutul săptămânii, la 37% cifra de vineri.

Ar putea fi o tendință de stabilizare, speră virusologul Steven Van Gucht.

„Suntem, din nou, într-o fază dificilă a acestei pandemii. Toate cifrele continuă să crească. Atingem niveluri pe care nu le-am mai văzut de la al doilea val din noiembrie. Ceea ce înseamnă că acum intrăm în mod clar într-o altă fază critică a epidemiei. Cu eforturi suplimentare care trebuie depuse pentru a opri acest al treilea val.”

Van Gucht a afirmat că înțelege oboseala populației, dar este optimist și crede că am trecut peste partea cea mai dificilă.

"Această situație este dificilă și suntem cu toții obosiți. Dar chiar cred că, dacă vom trece peste acest val, vom lăsa în urmă ce a fost mai rău. Vaccinul și primăvara vor ameliora situația. Sistemul sanitar se bazează pe ajutorul populației. Trebuie să avem grijă de el. Medicii se bazează pe noi pentru a încetini răspândirea infecțiilor.”

Epidemiologii au prezentat trei scenarii pentru a demonstra importanța respectării regulilor sanitare impuse de autorități începând de sâmbătă. Este vorba de grafice realizate de experții de la Universitatea din Hasselt care simulează în prezența anumitor reguli sanitare evoluția pe secțiile de terapie intensivă. În Belgia medicii contează pe aproximativ 2.000-2.500 de locuri le ATI în cele mai critice scenarii epidemiologice. În acest moment, în terapie intensivă sunt 651 de pacienți.



Într-un prim scenariu, continuăm să trăim conform regulilor de dinaintea comitetului de miercuri. Adică reguli mai puțin stricte. Conform acestui model, tendințele vor continua îngrijorător.

„În acest scenariu, există șanse mari să depășim pragul de 1000 de paturi ocupate în terapie intensivă. Iar spre luna mai să existe în continuare un număr important de pacienți pe ATI.”



În al doilea scenariu, studiul se bazează pe evoluția epidemiologică în condițiile restricțiilor sanitare din perioada 19-25 octombrie 2020.

"La acea vreme, măsurile pe care le-am aplicat erau similare cu ceea ce ne așteptăm de sâmbătă. În acest grafic, vedem că există șanse foarte mari să rămânem sub 1.000 de paturi. Chiar 800 dacă totul merge bine. Iar în mai să ajungem la aproximativ 300 de pacienți în ATI, adică la jumătatea numărului pe care îl înregistrăm acum."



În sfârșit, al treilea scenariu este unul intermediar, în care se aplică mai relaxat măsurile.

„Este cu aproximativ 30% mai flexibil decât al doilea scenariu”, spune Steve Van Gucht. „Chiar și așa, există șanse mari să avem nevoie de peste 1.000 de paturi de terapie intensivă.”

Scopul acestei demonstrații este de a oferi publicului o idee despre impactul semnificativ pe care îl pot avea măsurile sanitare.

„Ne arată cum că cele mai mici schimbări de comportament, care pot părea inofensive din perspectiva fiecăruia dintre noi, pot avea un impact major asupra spitalelor. Prin urmare, trebuie să facem acest efort. Împreună vom ieși din această criză. Vaccinul ne va ajuta în curând. "


Dar există și vești bune chiar dacă numărul infecțiilor noi continuă să crească.

"Așa cum am spus mai devreme, cifrele continuă să crească. Dar, din fericire, vedem că creșterea procentuală s-a ameliorat în ultimele patru zile. Acum patru zile, cifrele erau mai mari cu 42% față de săptămâna trecută, dar acum sunt la 32%."

Varianta britanică a virusului este în continuare cea care pune probleme în Belgia. 76% din infecții sunt cauzate de această tulpină care este dominantă.

"Varianta sud-africană pierde teren, cu doar 5,3% din infecții. În timp ce varianta braziliană a crescut cu 3,1%".

Totodată, cele mai multe infecții sunt la adolescenți și tineri, dar acest lucru nu este surprinzător.

"Cea mai puțin pronunțată creștere este la cei peste 80 de ani (6%). Cea mai importantă este la copii și adolescenți cu o creștere de 42%", confirmă celălalt purtător de cuvânt, Yves Van Laethem.

În ceea ce privește vaccinarea, 54% dintre persoanele de peste 85 de ani au primit cel puțin o doză de vaccin. 9,5% din populație a primit o primă doză de vaccin. Iar 4% au primit-o și pe a doua.

Yves Van Laethem a subliniat, de asemenea, că este important ca și cei vaccinați să respecte în continuare măsurile sanitare.

“Nu mai riscați complicații sau boli grave. Dar nu este exclus să purtați virusul. Ceea ce înseamnă că puteți infecta pe alții fără a vă da seama de acest lucru. Atâta timp cât categoriile de risc nu sunt încă vaccinate, trebuie să poarte în continuare o mască și să se păstreze distanța fizică. De asemenea, cei vaccinați trebuie să urmeze regulile privind carantina sau izolarea. "

1,038 views0 comments