• Dana Cotoară

Ce se schimbă în septembrie în privința restricțiilor sanitare corona

O nouă etapă de relaxare a măsurilor sanitare intră în vigoare în luna septembrie, după ce vara a adus o înăsprire neașteptată din cauza creșterii galopante a numărului de infecții. Dacă ne putem face deja de o săptămână cumpărăturile în familie sau cu un prieten, de ieri sunt în vigoare și alte reglementări importante:


❗️Bula socială rămâne neschimbată pe tot parcursul lunii septembrie!

Avem voie să ne vizităm, în continuare, cu același grup de maximum 5 persoane din afara domiciliului. Copiii sub 12 ani nu intră în acest grup de 5.

Premierul Sophie Wilmes a insistat, după Consiliul Național de Securitate din 20 august, că grupul social personal nu trebuie să depășească 10 persoane, dar că ne putem vedea cu familia și cu prietenii. Cu familia fără respectarea distanței sociale, cu prietenii (5 persoane maximum) cu respectarea regulilor!

❗️La evenimentele pot participa, de luna aceasta, 200 de persoane în interior și 400 de persoane în aer liber! Este vorba de toate evenimentele de la cele sportive la cele culturale.

În plus, comunitățile francofone și neerlandofone au decis să reducă distanța fizică obligatorie la evenimente de la 1,5 m la 1 m.

În iulie CNS a făcut un pas înapoi din cauza deteriorării situației epidemiologice și a limitat participarea la evenimente la 100 de persoane în interior și 200 în aer liber.

❗️Funeraliile - maximum de 50 de persoane pot participa la recepția/pomana de după înmormântare.

❗️De la 1 septembrie 2020, Belgia a redeschis granițele pentru partenerii internaționali din cuplurile necăsătorite. Acest lucru înseamnă că partenerii dintr-un cuplu de lungă durată care locuiesc în state din afara Uniunii Europene pentru care nu sunt deschise granițele pot intra în Belgia.


1,173 views

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.