• Dana Cotoară

Ce se întâmplă cu vaccinurile anti-Covid-19

Vaccinul anti-Covid este, spun specialiștii, soluția optimă pentru a ne întoarce la normalitatea de dinaintea izbucnirii pandemiei. Vaccinarea a 70% din populație este pentru ei scenariul ideal de imunizare în fața acestui virus care are încă multe secrete chiar și la șase luni de când este prezent în viața noastră cotidiană. Medicii experimentează tratamente pentru a găsi variantele cele mai bune cu medicamente deja existente pe piață. Suntem, deci, tot într-o fază experimentală, net superioară perioadei de început când medicii păreau conduși mai degrabă de instinct decât de o bază științifică.

Statele lumii împart deja de mai multă vreme dozele încă inexistente și elaborează strategii privind grupele de risc care vor primi primele vaccinul. 



Mai multe companii farmaceutice au anunțat că au ajuns în ultima fază de testare a unui vaccin împotriva Covid-19. 

Apariția pe piață este, așadar, o chestiune de luni, potrivit celor mai optimiste păreri.

Sau era, pentru că știrea zilei din domeniul farma vine de la AstraZeneca, grupul care avea unele dintre cele mai avansate testări clinice pe oameni. 

Compania  a anunțat că suspendă testările pe subiecții umani după ce un pacient din Marea Britanie a dezvoltat reacții adverse grave. Compania farmaceutică a anunțat că va cere unei comisii independente să evalueze rezultatele cercetărilor de până acum, dar nu a dat detalii despre natura complicațiilor suferite de pacientul britanic. AstraZeneca  avea în derulare  studii clinice pentru vaccinul său în Statele Unite, Marea Britanie și Brazilia. 

Săptămânile trecute compania a mai dat publicității detalii legate de reacții adverse ale vaccinului aflat în testare cum ar fi durerile sau febra, ceea ce i-a făcut pe mai mulți experți să afirme că sunt indicații clare că reacțiile nedorite sunt serioase. 

Compania a  pre-vândut milioane de doze în Uniunea Europeană, dintre care trei milioane ar trebui să ajungă în Belgia. 

AstraZeneca a reușit să obțină pe liața belgiană o scutire de la o clauză UE de răspundere, fapt ce a stârnit critici din partea oamenilor de știință și a experților din industrie, unii considerând că mișcarea companiei este „șocantă”.

Update ora 13.30: Între timp, Comisia Europeană a anunțat astăzi, 9 septembrie 2020, că a ajuns la un acord cu o a șasea companie farmaceutică privind achiziționarea dozelor necesare Uniunii Europene din potențialele vaccinuri care urmează să apară în viitorul apropiat. Este vorba de un contract preliminar cu BioNTech-Pfizer. Acest lucru înseamnă că executivul europan dispune de un cadru contractual pentru cumpărarea inițială a 200 de milioane de doze care vor fi distribuite tuturor statelor membre. Totodată, Comisia are opțiunea de a achiziționa maximum 100 de milioane de doze suplimentare, care vor fi furnizate de îndată ce eficiența unui vaccin anti-Covid-19 va fi fost demonstrată, potrivit unui comunicat de presă.


Vaccinul rusesc

Dar cei mai rapizi par să fie rușii. Pe 1 august 2020, președintele rus Vladimir Putin a anunțat aprobarea unui vaccin anti-Covid 19 și menționa că una dintre fiicele sale l-a încercat deja. Vaccinul era deja testat, spunea Putin, și oferă o imunitate stabilă împotriva coronavirusului. 

Oamenii de știință ruși au menționat că vaccinul lor nu produce reacții adverse serioase și că vaccinarea populației urmează să înceapă în septembrie fără să se mai aștepte rezultatele din faza finală a testelor clinice. 


Vaccinul american 

Potrivit președintelui american Donald Trump, un vaccin anti-corona va fi gata în octombrie, chiar înaintea alegerilor americane, care au loc la început de noiembrie. 

Trump a afirmat zilele trecute într-o conferință de presă că vaccinul va fi “foarte sigur și foarte eficient”. 

Testările clinice sunt în desfăsurare și mai mulți experți și-au exprimat temerile legate de presiunile politice pentru un vaccin care nu se bazează pe studii elaborate și verificate. 


Vaccinul european 

Uniunea Europeană are propriile ambiții legate de un vaccin anti-Covid-19. Mai precauți, europenii înaintează ca dată pentru o posibilă apariție a vaccinului luna decembrie. 


“Poate chiar în noiembrie, dar să spunem mai bine decembrie sau până la sfărșitul anului 2020 vom avea primele doze de vaccin”, a afirmat adjunctul directorului general pentru sănătate și alimentație din Comisia Europeană, Sandra Gallina, în fața comisiei de specialitate din Parlamentul European. 

Vaccinul european va putea fi disponibil la scară largă la mijlocul lui aprilie 2021. 

Gallina a subliniat că “un element important este ca vaccinul să fie sigur și eficient și nu vom face compromisuri în această privință”. 

La sfărșitul lunii august, Comisia Europeană anunța că a încheiat un acord cu Grupul AstraZeneca pentru 300 de milioane de doze de vaccin pentru piața europeană. Cu testările clinice suspendate, însă, din cauza reacțiilor adverse ale pacientului britanic, este neclar când va fi disponibil acest vaccin și dacă previziunile pentru luna decembrie mai sunt realiste în lumina evoluției actuale. 


Vaccinul belgian

Agenția belgiană de resort FAMHP afirma la începutul lunii septembrie că se așteaptă ca un vaccin să fie disponibil în Belgia în martie 2021. 

Dar optimismul agenției belgiene este ponderat de șefa epidemiologilor belgieni, Erika Vlieghe, cea care coordonează grupul de epidemiologi care elaborează strategiile pentru Consiliul Național de Securitate.


Vlieghe  spune că “trebuie să fim pridenți cu aceste predicții și anunțuri. “Suntem atât de obosiți și sătui de acest virus și de promisiunile privind un vaccin. Dar nu putem să ne agățăm de această speranță că vom putea începe vaccinările în martie. Nici măcar nu am început să punem la punct o strategie în privința unui program de vaccinare”, atrage atenția Vlieghe. 


“Martie 2021 este cel mai bun scenariu. Cel mai realist ar fi mai-iunie”, spune un alt infecțiolog, profesorul Pierre Van Damme. 

“Sunt mai multe companii care lucrează la vaccin și au intrat în faza a treia de testare, ultima înainte de aprobare și comercializare. Sunt studii care implică testări pe aproximativ 30.000 de oameni pentru a vedea dacă vaccinurile sunt eficiente. Dar nu cred că vom putea avea pe piață un vaccin sigur până la începutul lui 2021, iar acesta este cel mai optimist scenariu”, afirmă virusologul. 

“Dar acest lucru nu înseamnă că toată lumea va putea fi vaccinată. Pentru început vor primi vaccinul cei din sănătate, medicii și lersonalul medical, și toți pacienții din grupele de risc, adică în jur de 3-4 milioane de belgieni”, mai spune Pierre Van Damme.

În Belgia se testează două vaccinuri. Studiile belgiene au loc la Gent și se află în fazele 1 și 2. Studiile sunt efectuate de CEVAC - Centrul de vaccinologie - afiliat Spitalului Universitar Gent.  Este vorba de un vaccin dezvoltat de compania germană CureVac și de un altul al grupului american Johnson & Johnson. 50 de voluntari au fost vaccinați cu produsul CureVac și 80 cu cel al Johnson & Johnson.

 

Un sondaj recent publicat de Forumul Economic arată că 30% dintre belgieni nu vor să se vaccineze. Belgia este astfel unul dintre statele în care procentul celor care se opun vaccinării este mai mare decât procentul globat de 26%. 

Van Damme afirmă că motivul principal al refuzului este că “vaccinul nu este sigur pentru că a fost dezvoltat prea repede”. Medicul dă asigurări că toți pașii obligatorii în crearea unui vaccin sunt respectați. 

“Dar, într-adrvăr, se lucrează cu prioritate la acest vaccin”, a conchis el.


Acest articol are la bază informații, declarații și interviuri publicate de La Libre, Le Soir, VRT Nieuws, Brussels Times și BBC. 

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.