• Dana Cotoară

Ce scenarii de Crăciun preferă belgienii


Psihologii Universității Gent au făcut un sondaj inedit despre cum ar trebui să se desfășoare Crăciunul anul acesta. Ei au prezentat celor intervievați mai multe scenarii. Prima variantă - un Crăciun care să respecte măsurile drastice actuale în care nu putem primi în vizită decât o singură persoană. O variantă mai permisivă în care să putem primi în vizită între două și patru persoane din afara căminului. Și scenariul în care pentru o singură seară să nu existe limite, adică să revenim la momentele de dinaintea pandemiei.

Surprinzător, ultima propunere nu a primit cele mai multe voturi așa cum s-ar fi așteptat experții, ba dimpotrivă.

“Concluzia studiului este că oamenii nu vor să mai sărbătorească Crăciunul așa cum au făcut-o anul trecut”, spune cercetătorul Maarten Vansteenkiste citat de HLN.

“Oamenii sunt pregătiți să celebreze în formulă restrânsă”. 88% dintre respondenți au spus că varianta unui Crăciun fără nicio restricție este prea exagerată și provoacă îngrijorare.

“A ne infecta sau a infecta pe alții ar putea rezulta într-o situație incontrolabilă. Cei intervievați sunt clar conștienți de faptul că nu va fi un Crăciun clasic și și-au estimat riscurile foarte bine. Dacă guvernul va deschide ușa unei seri fără nicio limită, populația ar fi responsabilă și nu și-ar permite libertatea de o noapte”, mai spune Vansteenkiste. Cetățeanul conștient de riscurile la care se expune vrea o limitare a contactelor, în timp ce tinerii vor scenarii cu o libertate mai mare de mișcare.

30% dintre cei intervievați consideră că actualele măsuri ar trebui menținute de Crăciun. 27% pledează pentru încă două contacte apropiate permise de sărbători, 35% merg pe varianta cu patru persoane în vizită.

După ce au analizat motivațiile și argumentele aduse de respondenți în pledoariile lor, experții de la Gent afirmă că varianta cu două persoane în plus la masa de Crăciun este cea mai echilibrată din punct de vedere psihologic.

“Oferă cele mai mari câștiguri psihologice și cele mai puține dezavantaje care pot fi ținute ușor sub control.”

5.690 de persoane au participat la acest studiu.

Nu știm încă nimic despre intențiile autorităților federale legate de seara de Crăciun. Doar o serie de declarații, între care și cea a premierului Alexander De Croo, care par mai degrabă să favorizeze actualele măsuri restrictive.

Statele vecine Belgiei au anunțat că, după săptămâni de izolare oarțială, vor ridica o serie de restricții în perioada sărbătorilor de iarnă. Olanda a avut două săptămâni de restricții mai dure pentru a da o gură de aer spitalelor, iar autoritățile spun că vor relaxa și mai mult măsurile dacă scad cifrele epidemiologice.

Franța se pregătește și ea să îmblânzească regimul dur care este în vigoare de o lună. Președintele Emmanuel Macron va prezenta marți seara un bilanț și va anunța, cel mai probabil, că magazinele neesențiale se redeschid pe 27 sau 28 noiembrie. În plus, francezilor le vor fi permise deplasările în interiorul țării de sărbători.

Luxemburgul impune trei săptămâni de restricții mai dure pentru a oferi o pauză spitalelor și pentru a permite un respiro epidemiologic înainte de sărbători. Germania se pregătește și ea de relaxare a măsurilor.

Belgia are o reuniune importantă vineri în cadrul căreia se așteaptă o decizie privind soarta magazinelor neesențiale. Jurnaliștii belgieni scriu că autorităților federale le va fi destul de greu, dacă nu imposibil să potolească exodul populației spre statele vecine, dacă decid să nu deschidă magazinele. De altfel, Belgia va rămâne complet izolată în zonă dacă nu va face acest pas. Chiar și acum Centrul de Criză face apeluri ca oamenii să nu treacă granițele la vecini pentru cumpărături. Misiune imposibilă din moment ce frontierele interne ale Uniunii Europene nu sunt închise.


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.