• Dana Cotoară

Care sunt sectoarele care vor primi, cel mai probabil, vești bune după reuniunea federală de vineri


Se conturează din ce în ce mai clar sectoarele care vor primi vești bune vineri, 5 februarie, după reuniunea federală. Comitetul de coordonare se reunește prin videoconferință, iar întâlnirea nu va fi urmată de o conferință de presă. Deciziile vor fi făcute publice prin comunicat.

Meseriile de contact, centrele de vacanță și de stagii și grădinile zoologice sunt cele trei sectoare pentru care este din ce în ce mai clar că vor veni vești bune. Primul semnal a venit de la ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke, care a spus miercuri la Radio 1 că din ce în ce mai mulți oameni au nevoie să meargă la coafor și că există un sentiment de urgență în ceea ce privește redeschiderea saloanelor de coafură.

Joi în fața parlamentului federal, premierul Alexander De Croo a confirmat intențiile de redeschidere a acestor domenii.

“Ne vom axa pe două asoecte esențiale: cum și de ce. Pentru “cum” - răspunsul este securitatea care va avea cea mai mare prioritate. Experții au făcut protocoale care merg mult mai departe de ceea ce am avut după primul val de anul trecut.” În privința lui “de ce” De Croo a spus că intenția este de a menține școlile și întreprinderile deschise.

“Dacă mâine (n.r. vineri) vom decide reluarea activității pentru meseriile de contact, nu ar trebui să vedem acest anunț ca fiind debutul relaxărilor măsurilor sanitare. Situația epidemiologică nu ne permite. Sunt încă multe incertitudini. Dacă vrem să ne gândim la perspective, trebuie să avem în vedere cifrele privind infecțiile. În plus trebuie să vedem cum decurge campania de vaccinare, care și ea este legată de un factor important de incertitudine.”

La Libre scrie că Recread, federația care reunește parcurile de vacanță și camping, a câștigat o acțiune introdusă la Consiliul de Stat. Consiliul a decis marți că parcurile și campingurile pot obține aceleași condiții ca hotelurile, bed &breakfast, casele și apartamentele de închiriat de la malul mării care au rămas deschise.

Consiliul de Stat a constatat că nu există justificare pentru această discriminare.

Comitetul de Coordonare trebuie să decidă și măsurile necesare pentru eliminarea acestei discriminări.

Pentru celelalte sectoare cum ar fi Horeca și evenimentele, La Libre scrie că acestea vor rămâne cel mai probabil închise, iar obiectivul este în continuare atingerea pragului de 800 de infecții zilnice. În acest moment se înregistrează de trei ori mai multe.

Campania de vaccinare este un alt subiect pe agenda reuniunii, dar nu se așteaptă decizii întrucât responsabilii din sănătate se întrunesc abia sâmbătă.

813 views0 comments

ziaruldebelgia.be 2021 © Toate drepturile rezervate.