• Dana Cotoară

Captură importantă de droguri la Gent


Poliția Federală și Vama din Gent au descoperit 500 de kg de cocaină, ascunse în containere în care se afla hârtie pentru tipărit, pe un vapor care venea din Brazilia. Valoarea de piață a capturii este de aproximativ 25 de milioane de euro.

Poliția judiciară federală din Flandra de Est, vămile belgiană și olandeză și poliția de transport maritim au efectuat o descindere pe o navă care oficial transporta suc de fructe din orașul Santos din Brazilia și care a ancorat în Gent pe 21 septembrie.

"Atât exteriorul navei cât și încărcătura au fost verificate cu un scaner mobil de către vameșii olandezi și belgieni. La operațiuni a participat și un câine special antrenat să detecteze droguri", a explicat poliția federală într-un comunicat de presă.

„12 recipiente cu hârtie de tipărit au fost descărcate și cercetate.”

În containere, s-au găsit 50 de cutii, fiecare conținând câte zece pachete de cocaină.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a descoperi rețeaua care se află în spatele acestui transport.

Nu este prima dată când polițiștii și vameșii descoperă droguri în nave care transportau suc de fructe sau cărbuni, stupefiantele fiind ascunse atât la interior cât și la exterior sub linia de plutire a navei.

Anul acesta, autoritățile belgiene au făcut capturi impresionante de zeci de tone de droguri în portul Anvers, dar și la Wavre.


498 views0 comments