• Dana Cotoară

Cadrele medicale de pe ATI, mai puțin infectate cu coronavirus decât colegii de pe alte secții

Cadrele medicale care lucrează în terapia intensivă, deci îngrijesc bolnavii care fac cele mai grave forme de Covid-19, sunt, paradoxal, cele mai puțin predispuse să se infecteze cu SARS-CoV-2.

Un studiu britanic publicat astăzi și preluat de Le Soir arată că această situație este explicabilă prin faptul că terapia intensivă a primit cu prioritate echipamente de protecție.



“Este normal să presupunem că cei care lucrează în terapie intensivă se expun unui risc mult mai ridicat de infecție, dar, de fapt, sunt mai bine protejați decât ceilalți”, potrivit autorului principal al studiului, Alex Richter, profesor în imunologie la Universitatea din Birmingham.

Studiul a avut în centrul atenției 500 de cadre medicale de la spitalul din Birmingham, care erau la serviciu la finele lui aprilie, când epidemia făcea ravagii în Marea Britanie, populația era izolată acasă, iar spitalele primeau, în medie, cinci bolnavi de Covid-19 pe oră.

Participanții la studiu au făcut un test serologic, iar 24% dintre cadrele medicale testate aveau anticorpi care indicau o infecție cu coronavirus, un procent ridicat comparativ cu cel de 6% cât era rata de infectare a populației în regiunea britanică.

Dar procentul variază în funcție de categoria de personal. Cel mai scăzut – 15% - a fost înregistrat pe terapie intensivă, față de 30% în serviciile de medicină generală și 34,5% la personalul de întreținere.

Mai este un aspect care trebuie menționat: studiul relevă faptul că cei de pe terapie intensivă s-au protejat mai bine, aplicând mai riguros măsurile de prevenire a infecțiilor, a comentat profesorul în anestezie de la Universitatea Bristol, Tim Cook.

El a mai precizat că pacienții în stare gravă sunt mai puțin contagioși decât cei care sunt la debutul infecției.

Așa cum au scos în evidență și alte studii, și acesta indică faptul că riscul de infecție este mai ridicat la persoanele de culoare, asiatice sau care aparțin altor minorități etnice, mai scrie Le Soir.

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.