• Dana Cotoară

Călătoriile gratuite cu trenul se mai pot obține până la 30 septembrie inclusiv


Sursa foto SNCB/NMBS

A rămas mai puțin de o săptămână până când expiră termenul limită până la care vă puteți comanda cartela cu 12 călătorii gratuite cu trenul.

Compania belgiană de cale ferată SNCB/NMBS a lansat, la sfârșitul lunii august, o pagină de internet de pe care vă puteți procura călătoriile, facilitate acordată tuturor rezidenților belgieni peste 12 ani.


Puteți să vă înscrieți pe


www.hello-belgium.be


Înscrierile se fac până pe 30 septembrie inclusiv.

Este vorba despre o cartelă “Hello Belgium Railpass” care va fi validă din 5 octombrie 2020 și pe care o veți primi în decursul următoarelor 8-10 zile de la data înscrierii pe site.

Cartela poate fi folosită de maximum două ori pe lună, adică o călătorie dus-întors, a explicat în august pentru VTM purtătorul de cuvânt al companiei feroviare, Bart Crols.

Cartela este valabilă pe orice destinație internă în Belgia, începând cu ora 9.00 dimineața, în timpul săptămânii, dar nu pe liniile de mare viteză. În weekend nu sunt restricții legate de oră.

Până la sfârșitul anului, vă puteți lua cu dvs și bicicletele în tren, tot gratuit, dar pentru ele vă trebuie o altă cartelă.

Bicicletele pliabile pot fi urcate la bord oricând, fără permis special.

Cardul cu călătorii gratuite pe tren face parte din pachetul de măsuri socio-economice agreate la nivel federal în iunie pentru perioada de redresare de după criza sanitară corona.

Scopul este de a-i încuraja pe oameni să meargă cu trenul și să descopere Belgia, potrivit ministrului federal pentru mobilitate, François Bellot, pentru același post de televiziune flamand VTM.

Lansarea platformei a fost amânată de mai multe ori de teama aglomerației în perioada de vară, când cifrele epidemiologice erau în creștere.

Inițiativa a avut succes uriaș. În primele două zile de la lansare aproximativ 1,5 milioane de persoane comandaseră cartela.

Compania feroviară anunță că până acum a livrat 2,3 milioane de cartele.

ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.