• Dana Cotoară

Câte paturi sunt disponibile pentru bolnavii de Covid-19 în spitalele belgiene?!


După ce peste weekend au început să apară informații despre spitalele bruxelleze care transferau bolnavi de Covid-19 spre alte unități, purtătorul de cuvânt interfederal, Yves Van Laethem, a făcut, astăzi, precizări despre planul actual privind primirea în urgențe și tratarea acestor pacienți.

Planul are ca obiectiv principal asigurarea pentru cât mai mult timp a funcționării normale a spitalelor, astfel încât să nu se neglijeze tratamentele bolilor cronice clasice, cu respectarea măsurilor sanitare de securitate.

Se dorește, în primul rând, o solidaritate între spitale pentru a diminua presiunea pe serviciile de urgență și a optimiza îngrijirea bolnavilor.


Concret sunt cinci faze de acțiune:

0, 1a, 1b, 2a și 2b.


Faza 0: 15% din locurile în terapie intensivă sunt alocate pacienților Covid-19, adică 300 de paturi la nivelul Belgiei. 1.200 de paturi sunt alocate pacienților care nu au nevoie de terapie intensivă. Această fază permite spitalelor să funcționeze normal. Cifrele de astăzi ale Sciensano arată că, la nivel național, sunt 866 de pacienți internați cu Covid-19, dintre care 186 sunt la terapie intensivă. Belgia se află, deci, în scenariul zero La nivel național.

Dacă numărul pacienților depășește numărul de paturi disponibil în această fază, se trece la faza 1a când vor fi alocate 25% dintre paturi pentru bolnavii Covid-19. În faza 1b se trece la dublarea capacității de primire a pacienților infectați cu noul coronavirus, adică 50%. Din faza 2a se alocă 60% din paturi pentru Covid-19.

Dar în ultimele două scenarii 1b și 2a, planificarea și organizarea celorlalte servicii spitalicești trebuie adaptate până la suspendarea unor tratamente, dacă e nevoie.

Din faza 2a, vor fi create paturi suplimentare noi așa cum s-a întâmplat în martie și aprilie.

În ultima fază 2b, cel puțin 2.000 de paturi vor fi disponibile în terapia intensivă și 8.000 în serviciile obișnuite pentru Covid-19.

Aceste cifre sunt calculate având ca reper cifrele epidemiologice din martie și aprilie.

Pentru a dinamiza organizarea și a ușura presiunea pe spitale există două modalități în faza superioară. Prima este aceea de a opri circulația și propagarea virusului, a insistat Yves Van Laethem, care a amintit cele șase reguli de aur pe care trebuie să le aplicăm zi de zi.

A doua se referă la limitarea presiunii asupra serviciilor de urgență.

Există planuri de distribuție dinamică a pacienților și acest lucru se întâmplă, deja, în anumite zone din Brabantul Flamad și la Bruxelles, unde sunt spitale în fazele 1a sau 1b și de unde s-au transferat pacienți spre Flandra de Est, Brabantul Valon sau Hainaut.

Aceste transferuri se fac prin Ministerul Apărării care este obișnuit cu astfel de misiuni.


ziaruldebelgia.be 2020 © Toate drepturile rezervate.