• Dana Cotoară

Bruxelles: Permisul sanitar intră în vigoare de vineri, 15 octombrie 2021, pentru mai multe sectoare


Din 15 octombrie vom avea nevoie de permis sanitar pentru mai multe activități în Regiunea Bruxelles-Capitale.

Este vorba despre codul QR, cunoscut sub numele Covid Safe Ticket, care atestă:


  • vaccinarea completă cu unul din vaccinurile atestate de UE. Certificatul de vaccinare este valabil din a 14-a zi după rapelul pentru Pfizer, Moderna sau AstraZeneca și după doza unică de Johnsnon & Johnson.

  • testarea negativă cu test PCR vechi de maximum 48 de ore sau un test antigen rapid făcut la farmacie valabil 24 de ore. Organizatorii de evenimentele pot, dar nu sunt obligați să ofere testare la intrare;

  • vindecarea printr-un certificat valabil după 11 zile de la testul PCR pozitiv, dar nu mai mult de 180 de zile.

Certificatele pot fi descărcate în aplicația CovidSafeBe, în timp ce certificatul de vaccinare poate fi trimis și prin poștă. Detalii la nr. de telefon 02 / 214.19.19.


Unde avem nevoie de permis sanitar (Covid Safe Ticket):


Pe tot teritoriul regiunii Bruxelles-Capitale din 15 octombrie permisul sanitar va fi utilizat pentru:


  • Evenimentele de masă pentru reuniuni de peste 50 de persoane în interior și 200 de persoane în aer liber.

  • Horeca: este obligatoriu pentru clienții din restaurante și cafenele la interior. Permisul sanitar NU este necesar pentru clienții care stau pe terase. Cantinele de întreprindere, de școală și cele sociale nu au nevoie de permis sanitar. Hotelurile folosesc coronapassul doar pentru intrarea în restaurant, bar, cafenea sau în spațiul de congrese sau târguri.

  • Discoteci și cluburi de noapte.

  • Cluburi sportive și de fitness: la interior indiferent de numărul de participanți, la exterior de la 200 de participanți.

  • Târguri și congrese - de la 50 de persoane în interior și 200 de persoane în exterior.

  • Unitățile din sectoarele cultural, festiv și recreativ de la 50 de persoane (teatre, cinematografe, săli de festivități).

  • Facilități de îngrijire pentru persoane vulnerabile: spitale și case de bătrâni.


Sub pragurile menționate, organizatorul unui eveniment are posibilitatea de a folosi permisul sanitar, dar îl poate organiza și fără CST.

Unde NU e nevoie de permis sau unde NU poate fi cerut:


  • acasă, sfera privată

  • transporturi publice

  • servicii publice

  • activități educative

  • magazine și centre comerciale

  • la locul de muncă


De la ce vârstă este obligatoriu permisul sanitar (CST)


Toate persoanele cu vârste de peste 16 ani au nevoie de coronapass pentru a avea acces la activitățile menționate mai sus, cu excepția situației când este vorba despre grupuri școlare.

Sunt o serie de situații când permisul sanitar este obligatoriu de la vârsta de 12 ani:


  • în cadrul evenimentelor de masă cu număr mare de participanți;

  • pentru accesul în căminele de bâtrâni sau pentru o vizită la spital.


Atenție, permisul sanitar CST li se aplică numai vizitatorilor / clienților din sectoarele și evenimentele în cauză și nu persoanelor care au o relație de muncă cu managerul unității sau evenimentului (angajații restaurantelor, de exemplu).


De asemenea, NU este nevoie de Corona Safe Ticket pentru consultațiile din spitale nici pentru bolnav, nici pentru însoțitori.

Dar, persoanele care nu au nevoie de CST, trebuie să poarte masca (de la 12 ani) în sectoarele și evenimentele vizate.

Adică cei care lucrează în restaurante au nevoie de mască în timpul serviciului.

Permisul sanitar este în vigoare timp de trei luni: de la 15 octombrie 2021 până la 15 ianuarie 2022.

Autoritățile vor face o evaluare lunară a situației epidemiologice pentru a decide dacă mai este nevoie de permis sanitar. Totodată, măsura se poate prelungi și după 15 ianuarie 2022.


Controalele


Operatorul sau organizatorul de evenimente are dreptul să controleze permisul sanitar. Aceștia sunt obligați să întocmească o listă a persoanelor autorizate să efectueze acest control. Persoanele care fac controlul sunt autorizate să scaneze codul QR și să verifice actele de identitate, dar nu au dreptul să înregistreze datele personale (să facă, de exemplu, o copie după buletin).

În cazul în care CST-ul nu este valid sau dacă un vizitator / client refuză să se supună verificării identității, operatorul / organizatorul are dreptul să refuze accesul persoanelor în unități și să cheme poliția.

Legislația votată de autoritățile bruxelleze prevede sancțiuni penale pentru cei care nu respectă aplicarea permisului sanitar.

Clienții sau vizitatorii care nu au un cod QR valid sau refuză să prezinte actele de identitate riscă amenzi între 50 și 500 de euro.

Cei din Horeca și organizatorii de evenimente care nu respectă legea riscă amenzi care pornesc de la 50 de euro, dar merg până la 2.500 de euro.

Primarii pot dispune închiderea unei unități pentru o perioadă maximă de 3 luni sau încheierea imediată a evenimentului.

În caz de fraudă, de vină este exclusiv vizitatorul / clientul, nu și operatorul / organizatorul.

Poliția va face controale care îi vor viza atât pe vizitatori/clienți cât și pe operatori / organizatori.


Permisul sanitar în spitale


Accesul în toate spitalele din regiunea Bruxelles, atât universitare, cât generale, specializate sau psihiatrice, se va face pe baza permisului sanitar.

Doar vizitatorii au nevoie de cod QR! Bolnavii care vin pentru consultații sau tratamente NU trebuie să prezinte un permis sanitar!

Dar CST este obligatoriu pentru toate persoanele care nu lucrează sau care nu au nevoie de asistență medicală și servicii furnizate în spital.

Excepțiile fac următoarele categorii:


  • copiii sub 12 ani;

  • părinții unui copil sub 16 ani;

  • vizitatori pacienților aflați la sfârșitul vieții, în îngrijiri paliative sau cu anumite patologii, pe baza unei evaluări a medicului responsabil;

  • însoțitorul unei persoane vulnerabile sau bolnave care are nevoie de îngrijire medicală, de exemplu, la urgență.


Permisul sanitar va fi controlat de fiecare dată când se intră într-un centru de îngrijire medicală.

Mai trebuie menționat că masca rămâne obligatorie în unitățile spitalicești.


2,788 views0 comments