• Dana Cotoară

Bruxelles: Măsurile sanitare care vor fi în vigoare la Plaisirs d’Hiver/Winterpret

Autoritățile din Bruxelles au anunțat că vor adapta condițiile de acces la Plaisirs d’Hiver/Winterpret după deciziile de miercuri ale Codeco prin care se impune permisul sanitar la evenimentele în aer liber care strâng mai mult de 100 de persoane.


Foto Plaisirs d’Hiver/Winterpret


Vizitatorii vor trebui să poarte mască și vor primi o brățară prin care să se poată controla permisul sanitar - Covid Safe Ticket.

“Concret, am luat consumul drept criteriu”, a explicat pentru Le Soir Delphine Houba, consilieră locală responsabilă cu organizarea marilor evenimente.

“Pentru a bea, a mânca sau a cumpăra ceva, va fi nevoie de o brățară."

Aceste brățări vor fi distribuite după verificarea CST, potrivit Le Soir.

Mai multe puncte de acces vor permite verificarea certificatelor sanitare pe baza cărora se eliberează brățările.

Pentru cei nevaccinati va fi amenajat un stand de testare rapidă la De Brouckère. Un vizitator testat negativ va obține brățara și va putea intra în incinta unde sunt tarabele cu mâncare, băutură și suveniruri și o va putea folosi pentru consum. Controlul brățării va fi responsabilitatea comerciantului, spun autoritățile din Bruxelles.

Este nevoie de permis sanitar - CST și pentru patinoar, carusel, pârtia de săniuș și cea de curling, dar se estimează că acolo controlul lui va fi mai ușor de făcut.


1,039 views0 comments