• Dana Cotoară

Blankenberge interzice plimbatul în costum de baie în centrul stațiunii



Primăria Blankenberge nu va mai permite plimbatul în costume de baie în centrul stațiunii începând din această vară.

Este vizată în mod special strada comercială - Kerkstraat - de-a lungul căreia turiștii merg dinspre faleză spre gară.

“Urmăm exemplul celor din Knokke-Heist", spune primarul Daphné Dumery pentru Het Lastste Nieuws.

„Este important să avem niște coduri vestimentare și vrem ca turiștii să adere la ele.”

Concret, primăria a anunțat amenzi pentru cei care se plimbă prin stațiune în costum de baie - bărbații cu bustul gol, iar femeile în bikini.

„Bineînțeles că este permis costumul de baie pe plajă și pe dig”, subliniază Dumery.

Totodată, primăria vrea să sancționeze și consumul excesiv de alcool sau folosirea gazului de râs (ilarant).

Propunerea de decizie va fi prezentată consiliului local până la finalul lunii.

669 views0 comments